MENIU

"Litoralul pentru ruşi", scandal românesc pe blana ursului din pădure

Atenţie, vin ruşii!

Autorităţile din turismul românesc speră să profite de contextul geo-politic complicat şi să înlocuiască vacanţele ruşilor în Turcia sau Egipt cu unele la Marea Neagră sau în staţiunile montane de la noi. Până să vină în România cei 100.000 de ruşi aşteptaţi de oficialii de la Bucureşti, la noi s-a pornit scandalul. Un scandal legat de preţurile de 10 euro pe noapte anunţate la Moscova.

Hotelierii de pe litoralul românesc contestă "preţurile promoţionale" cu care sunt atraşi turiştii din Rusia în programul "Litoralul pentru ruşi" şi spun că nu le pot susţine.

Anterior, Corina Martin, şefa Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), a anunțat lansarea, la Moscova, a programului "Litoralul pentru ruși", cu tarife de 10 euro pe noapte în hoteluri de 4 stele, în staţiuni ca Eforie, Mamaia, Techirghiol şi în Delta Dunării.

Hotelierii de pe litoral, membri ai  Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), spun că nu au fost consultați de Corina Martin, înainte să lanseze așa numitul program "Litoralul pentru ruși", la tarife promoționale, și nu pot susține aceste tarife, pe care le consideră nerealiste.

Federația îi cere doamnei Martin să nominalizeze unitățile de cazare care au acceptat să intre în acest program.

"Aflând cu stupoare că zilele trecute, doamna Corina Martin, președintele Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), a lansat, fără a se consulta cu hotelierii de pe litoral, un program cu tarife promoționale pentru turiștii ruși, Comitetul Director al FPTR anunță că nu își asumă aceste tarife", se arată într-un comunicat al FPTR.

Mai mult decât atât, FPTR îi cere Corinei Martin să nominalizeze hotelurile care au acceptat să intre în acest program, precum și perioadele în care sunt percepute aceste tarife și dacă ele sunt valabile și în vârf de sezon, sau doar în capetele acestuia.

"Anunțul făcut de doamna Corina Martin pe piața rusă, fără consultarea FPTR, care reprezintă și hotelierii de pe litoral, riscă să pună la îndoială seriozitatea României în relațiile externe și să compromită industria hotelieră de pe litoral, atunci când se va constata că marea majoritate a hotelurilor nu pot susține tarifele avansate de președintele FAPT" mai spune patronatul hotelierilor.

FPTR anunţă că o susține pe doamna Anca Nedea, președintele ANT, care a declarat luni, într-o conferință de presă, că demersul Corinei Martin, care nu s-a consultat cu industria atunci când a pornit această campanie, afectează imaginea turistică a României.

Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT), aflată în delegaţie oficială la Moscova la sfârşitul săptămânii trecute, împreună cu mai mulţi tour-operatori, se aşteaptă ca aproximativ 100.000 de turişti ruşi să viziteze România în acest an şi anul viitor.

Ideea de a atrage turiști ruși în România acum, când pentru ei s-a închis piața turcă, nu este rea, spun oficialii FPTR, însă cei peste 3 milioane de ruși care au fost anul trecut în Antalya, majoritatea la hoteluri de 5 stele all inclusive și la tarife care depășesc 600-700 de euro de persoană pe sejur, "nu fac parte din acea categorie care vânează ofertele de 10 euro pe noapte pe care, poate, și le permit anumite hoteluri de la noi, dar doar în capetele de sezon".

Membrii FPTR au peste 33.000 de salariați şi o cifră de afaceri cumulată de peste 5 miliarde de euro.

Corina Martin (FAPT): Mamaia, promovată în premieră în România printr-un spot în limba rusă

Spotul de promovare în limba rusă a stațiunii Mamaia a fost prezentat, luni, în premieră pentru operatorii români, după ce săptămâna trecută a fost lansat la Moscova, în cadrul proiectului-pilot 'Descoperă România', a declarat luni pentru Agerpres, Corina Martin, președintele Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT).

'Spotul oficial a fost bine primit de agențiile cu care ne-am întâlnit la Moscova. Am dorit să mergem către ei cu acest spot pentru că ni s-a reproșat că nu există materiale de promovare a destinațiilor turistice românești în limba rusă. Astăzi va fi lansat pentru toate agențiile de turism și hotelierii din România. Spotul a fost realizat numai din taxa de promovare a stațiunii. Din aceeași bani am făcut și broșurile de prezentare cu care am mers la discuțiile cu turoperatorii din Federația Rusă. Din păcate, Mamaia nu avea broșuri de prezentare', a precizat Corina Martin.

Versiunea în limba rusă a spotului de promovare a stațiunii Mamaia urmează celor din limba italiană, ebraică, poloneză.

'Din păcate, agenții de turiști ruși știu foarte bine toate hotelurile din Antalya, dar nu le cunosc deloc pe cele din România. Avem primele trei hoteluri din Mamaia și patru hoteluri din Delta Dunării interesate să intre în programul Litoralul pentru ruși. Suntem în discuții cu mai mulți hotelieri care au intenția să intre în program. Datorită faptului că ANAT-ul este colaboratorul nostru în toate acțiunile de promovare ale FAPT, purtăm discuții cu agenții români de turism pentru organizarea unor programe speciale pentru turiștii ruși', precizează Corina Martin.

Asociația Litoral — Delta Dunării (ALDD) a oferit infotripuri gratuite agenților de turism din Federația Rusă care vor veni să vadă cum se prezintă în realitate litoralul românesc și Delta Dunării. La această inițiativă vor să se alăture și reprezentanții Asociației de promovare Oradea, care doresc să se prezinte și cu broșuri în limba rusă.

,,La discuțiile pe care FAPT și ALDD le-au avut la Moscova cu agenții de turism s-a discutat foarte concret. Noi întrebam câți turiști au fost trimiși în România, dar șocant a fost când unul dintre agenți care vinde pachete VIP, numai pentru rușii foarte bogați, ne-a spus că în 2015 au trimis numai doi ruși. Asta pentru că nu am avut oferte din România, nu am avut site-ul ANT în limba rusă, nu am avut materiale de promovare După ce le-am prezentat ce înseamnă litoralul, castelele din România, Bucureștiul, au fost foarte deschiși să includă în oferta lor Mamaia pentru rușii din categoria VIP, precum și week-enduri de 5 stele în București, Sinaia cu Castelul Peleș', precizează Corina Martin.

Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), Asociația Litoral — Delta Dunării, împreună cu reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Tracia, promovează, la Moscova, în perioada 24-30 ianuarie 2016, destinațiile autohtone printr-un proiect-pilot comun 'Descoperă România'.

Mai multe articole despre:
null