MENIU

Lista alimentelor care se strică dacă le ţii în frigider

Lista alimentelor care se strică dacă le ţii în frigider

Te gândeai că poți salva orice aliment dacă îl ții în frigider? Există unele produse care își alterează gustul și aspectul dacă sunt ținute la o temperatură scăzută.

Cartofii

Temperaturile scăzute transformă amidonul din cartofi în zahăr. Acest lucru va face ca preparatele la care-i folosești să aibă o textură neobișnuită și să fie mai dulci decât te-ai aștepta. Cel mai bine este să păstrezi cartofii într-o pungă de hârtie, în cămară. Au nevoie de un loc întunecos și răcoros pentru că razele soarelui pot cauza acumularea clorofilei, iar cartofii ar putea deveni verzi și amărui.
 
Ceapa

Această legumă are nevoie de aer pentru a se menține proaspătă, dar nu poate sta în frigider. Specialiștii îți recomandă să o păstrezi în cămară, într-o pungă cu găuri. Ai grijă să ții ceapa departe de cartofi pentru că gazele și umezeala provenite de la ceapă pot altera cartofii. Ține în frigider numai ceapa tăiată.
 
Roșiile

Aerul rece modifică gustul și aroma roșiilor. Este indicat să le păstrezi în bucătărie, la temperatura camerei.

Pâinea tăiată felii

Deși este adevărat că previi mucegăirea pâinii dacă o ții în frigider, franzela se va usca. Este mai util să păstrezi feliile de pâine la congelator și să le scoți la temperatura camerei când vrei să le consumi.

Castraveții

Dacă te-ai obișnuit să ții castraveții în frigider, este momentul să-i scoți de la rece, scrie eva.ro. Nu vei obține decât felii crocante, fără un gust distinct.