MENIU

Liderii sindicali îl amenință pe Bolojan cu greva generală: „În toamnă, românii vor ieși în stradă”

Sindicatele amenință cu greva generală / Foto: Inquam Photos

Sindicatele s-au întâlnit cu Ilie Bolojan la Guvern și, în urma negocierilor eșuate, au decis începerea strângerii de semnături pentru declanșarea grevei generale. Liderul Cartel ALFA, Bogdan Hossu, a declarat că, în toamnă, românii vor ieși în stradă.

„Din punct de vedere al grevei generale am început procedura de strângere de semnături. Există o procedură pe care trebuie să o respectăm ca atare. Este o chestiune de calendar. Tehnic, aceia cărora li s-a tăiat sporul de condiţii vătămătoare acum sunt revoltaţi şi acţionează în stradă”, a spus Hossu, transmite Agerpres.

Potrivit acestuia, efectele financiare ale măsurilor şi creşterea preţului la energie se vor vedea în septembrie.

„Considerăm că explozia maximală va fi probabil la începutul lui septembrie pentru că se vor acumula mai multe efecte financiare. Unul dintre efecte se va vedea la începutul lui august, acela privind creşterea preţului la energie electrică şi care va avea ca impact creşterea tuturor preţurilor, în principal a preţurilor de consum. Al doilea efect va fi chiar actul normativ (privind măsurile de austeritate – n.r.) pe care, luni, îşi asumă Guvernul răspunderea, care va creşte TVA şi care va avea ca efect tot creşterea preţurilor. Cumulat, tăierea sporurilor, creşterea preţurilor, a celor la energie va duce la o scădere a puterii de cumpărare medie între 32%-40%, ceea ce înseamnă că marea majoritate a populaţiei, care va suporta greu acest impact, va ieşi în stradă şi iar manifestările respective vor fi mai violente, să spunem aşa”, a afirmat liderul Cartel ALFA.

Mai multe articole despre:
greva generala romania bogdan hossu