Legumele și fructele cu cele mai multe pesticide în România. Raportul oficial pe 2025 oferă adevărate surprize
Autoritatea Națională Fitosanitară a publicat Raportul Programului Național de Monitorizare a Reziduurilor de Pesticide pentru anul 2025, iar concluziile nu au trecut neobservate.
Documentul arată că, deși majoritatea produselor analizate se încadrează în limitele legale, există și cazuri în care nivelul pesticidelor depășește limitele maxime admise (LMA).
În total, au fost analizate 4.092 de probe de legume, fructe și cereale. Dintre acestea, 45 de probe – adică 1,1% – au fost declarate neconforme.
Legumele, categoria cu cele mai multe depășiri
Din cele 3.059 de probe de legume, 40 au depășit limitele admise, ceea ce reprezintă 1,3%. Raportul scoate în evidență câteva produse cu probleme recurente.
Legumele cu cele mai multe depășiri ale LMA
- Roșii/tomate - 23 probe neconforme (23 din 968; ~2,4%)
- Salată - 9 probe neconforme (9 din 262; ~3%)
- Leuștean - 2 probe neconforme (2 din 39; ~5%)
- Fasole păstăi - 2 probe neconforme (2 din 60; ~3%)
- Țelină cu frunze - 2 probe neconforme (2 din 26; ~8%)
- Spanac - 1 probă neconformă (1 din 156; ~1%)
- Mărar - 1 probă neconformă (1 din 42; ~2%)
Ca procent, țelina cu frunze și leușteanul ies în evidență, însă ca volum total de depășiri, tomatele conduc detașat.
Fructele – mai puține probleme, dar nu lipsite de riscuri
Din 914 probe de fructe, doar 4 au depășit LMA, adică 0,4%. Totuși, raportul notează câteva situații punctuale.
Fructele cu depășiri ale LMA
- Căpșuni – 1 probă neconformă (1 din 91; ~1,1%)
- Piersici – 1 probă neconformă (1 din 66; ~1,5%)
- Pere – 1 probă neconformă (1 din 53; ~2%)
- Mere – 1 probă neconformă (1 din 151; ~0,66%)
Unde se găsesc cel mai des urme de pesticide – chiar dacă sunt sub limită
Raportul arată că fructele au o pondere mai mare de reziduuri detectate sub limita legală, comparativ cu legumele.
Proporția probelor cu reziduuri sub LMA
- Legume: 29,3%
- Fructe: 54,6%
Produse cu pondere mare de reziduuri sub LMA (dar conforme)
- Leuștean: 74%
- Salată: 63%
- Mărar: 67%
- Struguri de masă: 90% (fără depășiri)
Ce tipuri de pesticide apar cel mai des
Documentul arată că, în cazul legumelor, reziduurile provin în principal din:
- fungicide
- insecticide
- erbicide
Fungicidele sunt cele mai frecvent detectate, urmate de insecticide și abia apoi de erbicide.
O imagine detaliată a pieței alimentare din România
Raportul Autorității Naționale Fitosanitare oferă o radiografie clară a situației pesticidelor în legume și fructe. Deși procentul probelor neconforme este redus, anumite produse, în special tomatele, salata și plantele aromatice, continuă să ridice semne de întrebare privind modul în care sunt tratate culturile înainte de a ajunge pe rafturi.
Alertă pe rafturi: Un lot de stafide, retras din magazine din cauza pesticidelor