MENIU

Legea salarizării 2018. Tot ce trebuie să ştii ca angajat despre noua grilă de salarizare

Legea salarizării 2018

Când spunem salarizare ne referim nu doar la nivelul minim al unui venit salarial în România, la contribuțiile sociale ce se plătesc obligatoriu la stat lună de lună și la impozitul pe salariu. Ne referim și la eventualele deduceri din acest impozit, la diurnă, tichete ori norme de hrană, la abonamente de sănătate la sisteme private, ajutorul de deces sau beneficii oferite salariaților prin lege. Iar pentru anul 2018 multe dintre aceste variabile s-au schimbat: de exemplu, impozitul pe venit a scăzut, s-a făcut transferul contribuțiilor sociale la salariat, s-au schimbat datele pentru deducerile personale etc, conform avocatnet.ro. 

Legea salarizării 2018. Salariul minim a crescut cu 450 de lei

Salariul minim brut pe economie a ajuns la 1 ianuarie 2018 la 1.900 de lei, de la 1.450 de lei. Creșterea acestui salariu minim îi afectează și pe zilieri, care trebuie să primească mai mulți bani, însă aduce și unele dezavantaje în buzunarele românilor și firmelor de la noi din țară.

Legea salarizării 2018. Contribuțiile sociale - două din trei în sarcina salariatului

Tot de la 1 ianuarie, se mai plătesc doar trei contribuții sociale obligatorii: una la angajator, contribuția asiguratorie de muncă (CAM), iar celelalte două sunt în sarcina salariatului: contribuția la pensie (CAS) și la sănătate (CASS). Valorile exacte ale contribuțiilor sunt:

CAM: 2,25% din salariul brut;
CAS: pentru condiții normale de muncă, 25% din salariul brut, iar pentru condiții deosebite sau speciale de muncă angajatorul va plăti el în plus câte 4%, respectiv 8%, după caz;
CASS: 10% din salariul brut;
Notă: La fel ca până acum, în 2018 doar angajatorul calculează, reține și plătește contribuțiile sociale. Salariații nu au nicio obligație în acest sens.

Ministrul Sănătăţii recunoaşte: "Unele salarii vor scădea"

Legea salarizării 2018. Impozitul pe venit a scăzut la 10%

Scăderea impozitului pe venit de la 16% la 10% este una dintre măsurile aplicabile din prima zi a anului 2018. Cât despre cei care sunt scutiți de impozitul pe venit, nu există schimbări față de 2017, rămânând aceiași beneficiari: persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, IT-iștii și salariații din cercetare-dezvoltare și inovare.

Legea salarizării 2018. Deducerile personale din impozitul pe venit

De acum, salariații beneficiază de deduceri mai mari decât cele oferite înainte, în funcție de salariul brut obținut și numărul persoanelor aflate în întreținere. Deducerea personală se va acorda salariaților care au un venit lunar brut de până la 1.950 lei inclusiv, astfel: pentru cei care nu au persoane în întreținere - 510 lei; pentru o persoană în întreținere - 670 lei; pentru două persoane în întreținere - 830 lei; pentru trei persoane în întreținere - 990 lei; pentru patru sau mai multe persoane în întreținere - 1.310 lei.

Se pot acorda deduceri din impozit și pentru cei cu salarii cuprinse între 1.951 lei și 3.600 lei, inclusiv, aceasta fiind limita maximă de acordare a beneficiului fiscal. Calculatorul furnizat în acest material vă poate ajuta mai bine să vedeți ce sumă puteți deduce din impozitul pe venit.

Legea salarizării 2018. Tichetele de masă și indemnizațiile de hrană

Tichetele de masă ce pot fi oferite salariaților din privat trebuie să respecte valoarea maximă per tichet: 15,09 lei. Practic, fiecare tichet poate avea mai puțin de această valoare, dar nu mai mult. La bugetari, din 2018, nu mai vorbim nici măcar în teorie de tichete de masă.

Profesorii ameninţă cu greva. Motivul: Legea salarizării

Legea salarizării bugetare nr. 153/2017 oricum prevede acordarea unor indemnizații lunare de hrană, iar un act al Guvernului recent intrat în vigoare stabilește că aceste indemnizații vor fi primite de bugetari abia din decembrie. Numai personalul sanitar ce primea și până acum tichete de masă primește indemnizații lunare de circa 300 de lei încă de luna asta.

Legea salarizării 2018. Contribuția la un fond de pensii facultative și abonamentele medicale de sănătate

Suma reprezentând contribuţiile la fondurile de pensii facultative este deductibilă din venitul salarial brut lunar sau din venitul asimilat acestuia, în limita a 400 de euro anual, potrivit Legii nr. 204/2006. Apoi, se pot deduce abonamentele de sănătate din sistemul privat, în limita echivalentului în lei a 400 de euro pe an (e vorba despre deducerea serviciilor medicale furnizate sub formă de abonamente plătite personal de angajați, iar nu de angajatori).

Legea salarizării 2018. Diurna

Salariații care se deplasează în interes de serviciu au dreptul la acordarea unei diurne care să acopere cheltuielile zilnice de transport și cazare, precum și la o indemnizație de delegare. Indemnizația zilnică de delegare/ detașare este de 17 lei/zi (diurna internă).

Dacian Cioloș iese la atac: Au cheltuit 12,5 miliarde de lei în plus pe salarii și au creat haos

Cât privește deplasările în străinătate, aceasta poate fi mai mare, dar sumele care depăşesc valoarea de 2,5 x 42,5 lei pe zi se supun impozitului pe salarii şi se includ în baza lunară de calcul a contribuţiilor sociale obligatorii, indiferent de entitatea plătitoare.

Legea salarizării 2018. Ajutorul de deces

Potrivit Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018, act publicat săptămâna asta în Monitorul Oficial, ajutorul de deces e de 4.162 de lei, pentru decesul asiguratului sau pensionarului, iar pentru membrii de familie e de 2.081 de lei. Înainte, valorile au fost 3.131 de lei și 1.566 de lei.

Perspective în 2018

Angajații ar putea să-și acopere lunar, parțial sau chiar integral, o asigurare voluntară de sănătate din impozitul pe salariu, dacă proiectul care a trecut chiar ieri de Senat va trece și de Camera Deputaților. Concret, este vorba de echivalentul în lei al sumei maxime de 33,3 euro pe lună.

Carmen Dan, despre poliţişti, dar nu pe înţeles: "Salariile nu scad. Veniturile sunt ajustabile"

Tot recent a trecut de Senat un proiect ce prevede acordarea, în fiecare lună, de tichete pentru sport (maximum 300 de lei) și tichete culturale (maximum 150 de lei) pentru salariați.

Mai multe articole despre:
legea salarizării Legea Salarizării 2018