MENIU

Legea care reformează întreg sistemul de asistență socială a fost promulgată

Legea care reformează întreg sistemul de asistență socială a fost promulgată

Legea inițiată de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și adoptată de Parlament a fost promulgată astăzi prin decret de către Președintele României.

„Legea a fost gândită să îmbunătățească protecția beneficiarilor atât în privința standardelor pe care furnizorii de servicii sociale trebuie să le îndeplinească, cât și în privința finanțării”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.

𝐏𝐫𝐢𝐧𝐜𝐢𝐩𝐚𝐥𝐞𝐥𝐞 𝐦𝐨𝐝𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚̆𝐫𝐢:

Niciun serviciu social nu va mai putea funcționa, nici măcar provizoriu, fără o verificare în teren efectuată de inspectorii sociali;

Va fi înființat registrul național electronic de evidență a persoanelor beneficiare de servicii sociale și revizuit registrul electronic unic al serviciilor sociale, astfel inspectorii care fac verificările din teren vor avea, în timp real, toate datele necesare;

Se modifică modalitatea de finanțare a serviciilor sociale pe principiul ”finanțarea urmează beneficiarul”, iar banul public este cheltuit transparent cu un traseu mai ușor de urmărit;

Se consolidează rolul inspectorului social și capacitatea funcțională a Inspecției Sociale;

Se introduc sancțiuni penale pentru încălcările noii legislații, iar amenzile cresc de cinci ori, respectiv până la 100.000 de lei. Cele mai mari sancțiuni sunt aplicate în cazul în care centrul funcționează fără licență sau în cazul în care este refuzat accesul inspectorilor sociali aflați în misiune de control;

Este consolidat parteneriatul cu Avocatul Poporului, biserica și cultele religioase, ONG-urile și, în general, cu societatea civilă;

Furnizorii de servicii sociale vor fi consiliați gratuit de către reprezentanții ANPIS, astfel încât să cunoască toate obligațiile pe care le au potrivit legislației.

Noua lege a presupus modificarea a șase acte normative. Urmează ca prevederile legislative să intre în vigoare o dată cu publicarea în Monitorul Oficial.

Mai multe articole despre:
lege sistem asistenta sociala