MENIU

Le-a PICAT o AVERE din CER. Cu ce s-a trezit în curte o familie din Petroşani

Câinele familiei a descoperit în curte un meteorit de 8 kg

O familie din Petroşani a făcut o descoperire uluitoare în timp ce săpa o groapă în curtea casei pentru a introduce un stâlp. Oamenii au dat peste o bucată de metorit grea de peste 8 kilograme, pe care l-au expertizat la un laborator din Germania.

Meteoritul este vechi de aproximativ 300 de ani, au spus specialiştii, care au şi ceritificat roca descoperită de familia din Petroşani. Se presupune că meteoritul a fost adus de apă, cu ani în urmă, şi aşa a rămas acolo. Până una – alta, însă, mai puţin importat este modul cum a ajuns în curtea oamenilor, ci neobişnuitul descoperirii, la care a contribuit, din plin, şi câinele familiei, scrie zhd.ro.

„Bucata de meteorit am găsit-o în curtea casei, în grădină mai exact, unde se află şi un pârâu. Tatăl meu a săpat o groapă pentru a schimba un stâlp de la o poartă. Groapa a rămas descoperită pese noapte, iar câinele – probabil de curiozitate, ori că a mirosit ceva – a început să sape mai adânc”, povesteşte Cornel Pintea cum au dat peste meteorit.

Bucata de rocă este foare grea, are mai bine de 8 kilograme şi a fost certificată la un laborator din Germania. Practic, este un meteorit cu acte în regulă. „Am tăiat o bucată din el care a fost trimisă la un  laborator pentru analize şi, într-adevăr, s-a confirmat că este o bucată de meteorit. Există şi un certificat care atestă acest lucru. Conţine foarte multe metale, iar unul dintre metalele care atestă faptul că e meteorit este nichelul. Conţine peste 7% nichel. Nu este radioactiv, este foarte greu şi foarte vechi. Am vorbit cu un cunoscător, care mi-a spus că este posibil să-l fi adus apa în acel loc”, a mai spus Pintea.

Un gram dintr-un meteorit a carui origine poate fi clar atestată sau dintr-un fragment de roca lunară poate ajunge şi la 50.000 de lire sterline. Familia intenţionează să-l vândă, fie întreg, fie pe bucăţi.

Mai multe articole despre:
meteorit cornel pintea familie din petroşani