Laura Codruța Kovesi, cap de listă pentru susținerea magistraților
Laura Codruța Kovesi este cap de listă, după ce a semnat pentru susținerea magistraților care au denunțat problemele din sistemul judiciar. Practic, sunt peste 500 de magistrați care s-au solidarizat, într-un mesaj public, cu judecătorii Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu.
Pe listă sunt judecători pensionari, dar și magistrați de la cele mai înalte parchete și instanțe din toată țara. Iar Laura Codruța Kovesi, în calitate de procuror european general, tocmai ce s-a alăturat în urmă cu puțin timp acestei liste.
În plus, șefa Parchetului European, într-un răspuns pentru presă, citez, și-a exprimat „îngrijorarea” cu privire la dezvăluirile care afectează independența și reputația magistraturii, având și o reacție în urma acestui scandal.
Șefa Parchetului European și fosta șefă a DNA a fost înlăturată din funcție de Tudorel Toader și Klaus Iohannis. Ea a invocat, într-un răspuns oficial în spațiul public, și procesul pe care l-a câștigat la CEDO și care a consfințit că sancționarea sau revocarea unui magistrat pentru opinii exprimate în interes public constituie o încălcare a Convenției Europene a Drepturilor Omului.