MENIU

Laura Codruța Kovesi anunță primele arestări făcute de Parchetul European: suspecții, legături cu mafia italiană. Prejudiciu uriaș

Laura Codruța Kovesi. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Parchetul European, condus de fosta șefă a DNA Laura Codruța Kovesi, a anunțat, miercuri, că a făcut primele arestări. Este vorba despre zece suspecți, care ar avea legături cu mafia italiană.

Potrivit unui comunicat al Parchetului European, cele zece persoane sunt acuzate de organizarea unui grup infracțional prin care au pus la cale o schemă de fraudare prin neplata TVA, de tip carusel, și au vândut aceleași mașini de lux de mai multe ori în diferite țări

”Parchetul European (EPPO) a coordonat o operațiune în care autoritățile de aplicare a legii au efectuat percheziții, arestări și sechestre în valoare de peste 13 milioane de euro în Germania, Italia și Bulgaria. Cele 10 persoane arestate sunt suspectate de organizarea unui grup infracțional organizat șu evaziune fiscală”, se arată în comunicatul instituției. 

Trei dintre suspecți au legături cu organizația mafiotă italiană „Ndrangheta”, mai precizează sursa citată.

În urma anchetei Parchetului European a fost depistat și un caz de trafic de droguri în Italia, iar Poliția Financiară din țară a arestat încă patru suspecți, de la care a confiscat 7 kg de marijuana și hașiș.

”Acesta a fost primul caz înregistrat de EPPO la 1 iunie 2021, data noastră oficială de începere, și sunt foarte încântat că ancheta arată deja rezultate concrete”, a transmis Laura Codruța Kovesi.

Mai multe articole despre: