Gușă: Ce daună pentru Piedone, după ce s-a pierdut cu Firea în emisiunea Ancăi Alexandrescu! Filiera Statului Paralel, la pachet cu oamenii lui Ciolacu
Era clar că pentru Piedone va urma o perioadă grea din punct de vedere mediatic, asta după ce a atacat în mod grobian și neargumentat în emisiunea Ancăi Alexandrescu de luni seară, jignind-o și pe Anca, dar denigrând și Realitatea PLUS. Un editorial semnat Cozmin Gușă.
O asemenea atitudine față de presă nu își poate permite nimeni și noi, cei din Clubul de Presă, n-o să permitem așa ceva, mai ales unuia atât de găurit și șantajabil cum este Piedone, obișnuit să fie protejat de către Statul Paralel pentru toate matrapazlâcurile pe care le-a săvârșit de-a lungul vieții, de la hoții, până la obținerea frauduloasă a carnetului de conducere, până la fel de fel de condamnări pentru avantajarea celor din familia sa, cu beneficii de la stat.
Și uite așa, de ieri, jurnaliștii de investigații au început să se intereseze în plus și mai în detaliu despre rețeaua de tip infracțional ce îl înconjoară și deservește pe Piedone și au apărut amănunte demne de un film cu gangsteri. Mai întâi s-a confirmat că pe perioada detenției sale a fost asistat mereu și ritmic de către generalul interlop Dumbravă, care, vizitându-l în pușcărie, îi promitea ieșirea din arest înainte de termen, lucru care, ce să vedeți, s-a și întâmplat în mod miraculos. Apoi că familia lui Piedone s-a îmbogățit la un nivel deșănțat, printr-o rețea de câteva zeci de apropiați angajați la stat, în funcții influențe și bine plătite; apoi că deține un număr impresionant de case, mașini și apartamente pe care le-a obținut în cârdășie, atenție, cu actualul subprefect Preda, adjunctul candidatului Hopincă, fostul prefect, candidatul de la Sectorul 2, pe care, ce să vezi, Piedone și PUSL îl susțin, deși Hopincă este din partea PSD și din partea lui Ciolacu. (Aici o să apară în scenă celebra firmă de construcții Rotary, cu comenzi pe Sectorul 5, impuse pe linia Buzău, spre plată grasă de la Piedone, în condiții ilegale, chiar penale; iar dacă zic Buzău, ne amintim și ce zicea Ciolacu despre prietenia fratelui său de la Buzău, a fratelui bun, cu Piedone)
Revin, de data asta la nevasta subprefectului Preda, Cristina, ce lucrează pentru Țiriac și îl susține și ea pe Piedone. Această Cristina este devoalată ca posesoarea unei averi impresionante, pe care n-o poate justifica, decât în mod ocult, eventual prin fosta calitate a soțului său, tovarășul lui Piedone, de șef la Administrația cimitirelor, pe care se pare că a și devalizat-o în 2021. Aceeași Cristina, care a apărut aseară la Anca Alexandrescu și ne-a zis că are vreo două facultăți, dar avea mari probleme în a se exprima la nivel de școală primară, aceeași Cristina, repet, e prietenă din liceu, au aflat jurnaliștii de investigații, cu Alina Neagu, care, cine credeți că este? Este partenera fostului prefect Hopincă, omul pe care mizează Ciolacu, din nou Ciolacu, la Sectorul 2.
Pe alt palier au apărut și legăturile lui Piedone cu fostul șef al Poliției, omul lui Coldea, pe numele său Petre Tobă, cu care Piedone se declară frate de cruce și posibil colegi de școală generală, și sunt atât de apropiați încât firma de pază a lui Tobă prosperă tare de tot pe baza semnăturilor lui Piedone și a gealaților săi și, bineînțeles, a banilor din bugetul statului. Și mai sunt multe asemenea detalii infamante, e previzibil că vor apărea în zilele următoare, dar chiar și așa tabloul ni se prezintă ca unul demn de Cosa Nostra.
Citește continuarea pe solidnews.ro.