La trei zile după căsătorie, părinţii i-au săpat mormântul. N-au putut spune nimic timp de 30 de ani
Era 24 august 1981, când tinerii proaspăt căsătoriți Vladimir și Larisa Savițki se întorceau acasă din luna de miere. Ambii aveau doar 20 de ani și se gândeau cu bucurie la viața de familie pe care tocmai o începuse.
Aterizarea pe aeroportul Komsomolsk pe Amur se apropia de final când, la altitudinea de 5220 de metri, avionul cu 38 de pasageri la bord a intrat într-un bombardier militar Tu-16. Aeronava s-a dezintegrat în aer, iar majoritatea pasagerilor au murit pe loc.
„În momentul impactului, acoperişul şi aripile au fost spulberate. Se auzeau ţipete. M-am întors la soţul meu, am văzut că era mort. Mi-am luat rămas bun de la el şi am început să mă pregătesc de moarte”, își amintește Larisa.
Timp de opt minute, cât a durat prăbușirea avionului, tânăra și-a așteptat moartea în scaun. A zărit apoi o fâșie de copaci, nu mai era mult până la sol. După câteva clipe și-a pierdut cunoștința.
„După ce am deschis ochii, am văzut fața soțului meu. Era vizavi de mine, la 3-4 metri distanță și aveam senzația că vrea să mă vadă, să își ia rămas-bun”, își amintește femeia cu durere.
Au urmat apoi două zile de singurătate și disperare în pădure pentru Larisa. Abia a treia zi a fost găsită și salvată de niște pescari. „Aflasem că rudele îmi săpase deja mormântul”, își amintește Larisa.
Ziarele sovietice nu au scris niciun rând despre această tragedie. Coliziunea celor două avioane a fost imediat secretizată de către serviciile secrete ale URSS-ului. Rudelor victimelor li s-a ordonat să păstreze tăcerea cu privire la cele întâmplate, luându-le dreptul de a cinsti memoria celor dragi.
Cât timp a stat internată în spital, camera Larisei a fost păzită de câţiva agenţi îmbrăcaţi în civil. Nu erau lăsaţi să intre nici rudele, nici prietenii: „Mama mea a fost „sfătuită” să tacă”, spune Larisa. Abia în anii 2000, detaliile acestui accident aviatic şi consecinţele neglijenţei au început să iasă la iveală.
Larisa, singurul supraviețuitor din această catastrofă aviatică, a luptat ani întregi cu numeroasele traume lăsate de accident. Totuși, a găsit puterea să o ia de la capăt. S-a recăsătorit și a dat naștere unui băiețel, câțiva ani mai târziu.
„Cred că militarii au fost de vină. Și-au stabilit traseul lor, fără a-l verifica pe cel civil. Pe 24 august sărbătoresc a doua mea zi de naştere. Am senzaţia că o parte din mine a rămas acolo pentru totdeauna Avionul acela încă nu a aterizat și nu va ateriza niciodată”, își conchide Larisa povestea.