MENIU

Klaus Iohannis participă la prima reuniune a Comunităţii Politice Europene, de la Praga. Situația din Ucraina, pe agenda discuțiilor

Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis va participa, în perioada 6-7 octombrie 2022, la prima reuniune a Comunității Politice Europene şi la reuniunea informală a Consiliului European, care se desfășoară la Praga, Republica Cehă, informează Administrația Prezidențială, într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, prima reuniune a Comunității Politice Europene, care va avea loc joi, 6 octombrie 2022, va constitui o platformă de dialog politic, care va reuni cele 27 de state membre ale Uniunii Europene și 17 parteneri europeni (partenerii din Balcanii de Vest, Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Turcia, Islanda, Regatul Norvegiei, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein).

Reuniunea va reprezenta un prilej de promovare a cooperării cu privire la teme de interes comun, în vederea consolidării securității, stabilității și prosperității pe întreg continentul european, fără ca acest cadru să constituie o alternativă la procesul de extindere a Uniunii Europene.

În cadrul reuniunii informale a Consiliului European, care va avea loc la vineri, 7 octombrie 2022, liderii UE vor aborda situația din Ucraina, din perspectiva răspunsului european la demersurile Federației Ruse de escaladare a conflictului şi a continuării acordării de sprijin Ucrainei pe plan financiar, politic, militar şi umanitar.

De asemenea, va fi abordată situația pe piața de energie, din punctul de vedere al impactului prețurilor ridicate la energie asupra costului vieții şi al eforturilor de asigurare a securității aprovizionării cu energie. Liderii UE vor avea discuții şi cu privire la situația economică la nivel european, cu accent pe abordarea nivelului ridicat al inflației și al riscului de recesiune, mai arată sursa citată.

Mai multe articole despre:
iohannis consiliul european praga