MENIU

Klaus Iohannis, declarație comună cu Polonia, Letonia, Lituania - Măsuri după războiul Rusiei în Ucraina - Document

Klaus Iohannis, alături de președinții Poloniei, Letoniei, Lituaniei - Declarație comună

Președintele României - Klaus Iohannis a semnat o declarație comună privind securitatea regională și integrarea europeană. Documentul a fost semnat alături de președintele Letoniei, Egils Levits, președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, președintele Poloniei, Andrzej Duda.

Potrivit documentului oficial semnat de cei patru șefi de stat, România, Lituania, Letonia și Polonia vor colabora pentru asigurarea securității regionale, vor continua să sprijine Ucraina în urma „agresiunii militare neprovocate și nejustificate a Rusiei”. În același timp, au confirmat angajamentul asumat de consolidare a eforturilor comune în sprijinirea integrării europene a Republicii Moldova, precum și de sprijin pentru integrarea Ucrainei în NATO și UE.

DECLARAȚIE COMUNĂ

a Președintelui Letoniei, Egils Levits, Președintelui Lituaniei, Gitanas Nausėda, Președintelui Poloniei, Andrzej Duda, Președintelui României, Klaus Iohannis, privind securitatea regională și integrarea europeană

recunoscând actualele și potențialele amenințări și provocări de securitate la adresa comunității euro-atlantice,

constatând agresiunea militară neprovocată și nejustificată a Rusiei împotriva Ucrainei,

luând act de Declarațiile Summiturilor NATO de la Madrid (2022) și București (2008),

recunoscând importanța partenerilor estici pentru securitatea și stabilitatea regiunii,

subliniind nevoia comună de a contracara politica de revizionism a Rusiei și încercările de a rescrie istoria,

Președinții Letoniei, Lituaniei, Poloniei și României:

  • convin să își coordoneze îndeaproape eforturile de întărire a securității regionale și consolidare a capacităților de apărare,
  • salută realizările semnificative ale Ucrainei în avansarea pe calea integrării europene și euro-atlantice,
  • confirmă angajamentul asumat de consolidare a eforturilor comune în sprijinirea integrării europene a Republicii Moldova și salută progresul înregistrat de Republica Moldova pe această cale,
  • subliniază disponibilitatea de a colabora cu Georgia în vederea acordării statutului de țară candidată de îndată ce prioritățile specificate în avizul Comisiei Europene privind cererea de aderare a Georgiei vor fi abordate,
  • sprijină deciziile Consiliului European de accelerare a procesului de extindere a UE privind țările din Balcanii de Vest, în baza progresului acestora în implementarea cerințelor de aderare,
  • confirmă angajamentul asumat de consolidare a eforturilor comune în sprijinirea integrării Ucrainei în Alianță și implementarea standardelor NATO,
  • declară că Letonia, Lituania, Polonia și România vor continua să promoveze sprijinul politic și practic al Alianței pentru Ucraina, care are drept obiectiv asigurarea capacității Ucrainei de a-și apăra suveranitatea și integritatea teritorială,
  • exprimă disponibilitatea de a-și consolida în continuare eforturile de coordonare vizând acordarea de sprijin politic, militar, tehnic și umanitar cuprinzător Ucrainei,
  • sprijină înnoirea relației strategice cu Ucraina, avansând pe mai departe integrarea euro-atlantică a Ucrainei și confirmând sprijinul ferm pentru ca Ucraina să devină membru NATO de îndată ce condițiile o permit,
  • subliniază necesitatea unor eforturi comune suplimentare pentru consolidarea securității, stabilității și rezilienței Republicii Moldova, ca o contribuție importantă la întărirea securității regionale;
  • convin să consolideze cooperarea în combaterea dezinformării și a încercărilor Rusiei de rescriere a istoriei și solicită comunității internaționale să recunoască crimele comise de regimul stalinist, inclusiv Holodomorul din anii 1932-1933 în Ucraina.

Semnată la Kaunas, Lituania, în data de 25 noiembrie 2022, potrivit documentului publicat de Administrația Prezidențială.

Președintele Klauss Iohannis a participat vineri, 25 noiembrie, la Summitul dedicat întăririi Flancului Estic al NATO, susținerii Ucrainei și Republicii Moldova, organizat în Kaunas, Lituania, alături de președintele lituanian Gitanas Nausėda, președintele leton Egils Levits și președintele polonez Andrzej Duda. Șeful statului s-a aflat într-o vizită oficială în Lituania în perioada 24-25 noiembrie.