MENIU

Italia și-a propus extrădarea tuturor deținuților români. Care sunt motivele invocate de guvernul Meloni

Giorgia Meloni. Foto: Profimedia

Un membru al guvernului Meloni a făcut un anunț cu efecte semnificative asupra vieții sociale din țara noastră, dacă va fi pus în practică: Guvernul italian intenționează să trimită în România toți deținuții români care își ispășesc pedeapsa în Italia.

Motivele invocate de autoritățile din Italia sunt, pe de o parte, supraaglomerarea penitenciarelor, iar, pe de altă parte, costul ridicat cu cazarea acestora.

România are în acest moment numeroși celebri infractori care se adăpostesc de justiția română în Italia. Guvernul Meloni ia însă în calcul să extrădeze deținuții români din cauza supraaglomerării penitenciarelor. 

Anunțul a fost făcut recent de subsecretarul de stat în ministerul Justiției, Andreea Delmastro. Acesta a spus că decizia a fost luată în guvernul Meloni deocamdată doar pentru deținuții albanezi și români, aceștia fiind cei mai numeroși deținuți străini din închisorile italiene. Se vorbește că supraaglomerarea penitenciarelor care a devenit o temă foarte discutată în Italia, ar fi dus la un număr record de sinucideri. Numai anul trecut s-ar fi sinucis 84 de persoane, relatează stiridiapora.ro. 

Pentru început, se va lucra cu România și Albania pentru extrădarea deținuților pentru că există acorduri bilaterale, mai susține oficialul italian. Totodată, în paralel s-ar face demersuri și pentru semnarea altor tratate bilaterale.

Andreea Delmastro a mai precizat că în acest moment în Italia sunt 15 000 de deținuți străini, iar pentru fiecare dintre ei se plătește 137 de euro pe zi. Așadar, doar deținuții străini costă statul italian nu mai puțin de 2 000 000 de euro pe zi. 

Printre cei mai cunoscuți condamnați români care și-au găsit refugiu în Italia, iar autoritățile române par a fi incapabile să rezolve situația, se numără Dragoș Săvulescu, Alina Bica sau Mario Iorgulescu. Recent, s-a vorbit și despre Ionel Arsene ca ar fi fugit tot în Italia.