Iranul a dat înapoi sub presiunea SUA: 800 de execuții, oprite în ultima clipă după avertismentul cu bomba al lui Trump
Iranul a suspendat aproximativ 800 de execuții programate pentru miercuri, în urma presiunilor diplomatice și militare exercitate de Statele Unite, au anunțat joi oficiali americani.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat că președintele Donald Trump a avertizat Teheranul cu privire la „consecințe grave” dacă reprimarea protestelor împotriva regimului va continua.
Potrivit publicației Le Figaro, persoanele vizate erau cetățeni condamnați pentru participarea la manifestațiile declanșate împotriva conducerii statului iranian.
Decizia ar fi venit după ce țări din Golf, precum Arabia Saudită, Qatar și Oman, ar fi intervenit diplomatic pentru a-l convinge pe Trump să nu lanseze un atac asupra Iranului.
„Toate opțiunile rămân pe masă pentru Statele Unite”, a precizat Karoline Leavitt, indicând că Washingtonul monitorizează atent respectarea angajamentelor asumate de Teheran.
Noi sancțiuni economice impuse
În paralel, SUA au introdus noi sancțiuni împotriva mai multor oficiali iranieni acuzați că au coordonat represiunile asupra demonstranților, printre care și Ali Larijani, șeful celui mai înalt organism de securitate al Iranului.
Donald Trump a afirmat miercuri că „uciderile au încetat”, potrivit informațiilor „primite din surse foarte importante”, și că execuțiile planificate „nu vor avea loc”.
Eforturi diplomatice de ultim moment
Un înalt oficial saudit, citat de AFP, a declarat sub protecția anonimatului că statele din Golf au avertizat Casa Albă asupra riscului unor „urmări grave pentru regiune” în cazul unei lovituri militare americane.
„Am depus eforturi diplomatice intense de ultim moment pentru a-i oferi Iranului șansa de a-și demonstra bunele intenții”, a spus sursa.