Ipoteză șocantă: infecția care a ucis copiii ar fi pornit de la flori. Acuzații grave de la părinți: medicii nu purtau mănuși sterile
Ies la iveală detalii șocante după tragedia de la Spitalul Sfânta Maria din Iași unde șase micuți au fost răpuși de o bacterie extrem de periculoasă. Infecția ar fi pornit de la florile din cabinetul medicului șef de secție.
Ministrul Sănătății este chiar acum la unitatea medicală unde coordonează controlul desfășurat de Corpul de Control și Inspecția Sanitară. Rezultatele preliminare indică faptul că medicii ar fi respectat protocolul. Părinții micuților vin cu acuzații grave: personalul medical nu folosea mănuși sterile, iar igiena lipsea.
Mărturiile rudelor copiilor răpuși de bacteria din spital
Datele preliminare primite de Ministerul Sănătății indică faptul că personalul medical de la Spitalul Sfânta Maria din Iași nu ar fi respectat protocoalele privind raportarea bacteriei. Medicii, pe de altă parte susțin că toată procedura a fost urmată. Părinții vin însă cu acuzații grave.
„Nu foloseau mânuși sterile. O asistentă își lua echipamentul, botoșii, halatul și boneta. Alta intra fără să fie echipată. Erau asistente care dezinfectau înainte și după, dar erau și asistente care nu dezinfectau.”, a transmis Oana Ivașciuc, mama unui copil care a murit.
O altă femeie susține că nepotul său a fost răpus în luna iunie din cauze unei alte bacterii - Klebsiella.
„A început să se simtă rău bebelușul, după ce scrie în raportul medical: somnolență, inapetit. S-a înrăutățit, a fost nevoie de transfuzii, nu a avut șanse pentru că era prea puternică bacteria pentru un nou născut.
Dacă la internare nu era... și la 3 zile era... cu siguranță e din spital, de la ATI credem noi, a avut un cateter, a fost pusă la un incubator.”, a spus mătușa unui copil decedat.
Inspecția Sanitară de Stat, Corpul de Control, DSP și Colegiul Medicilor fac acum verificări. Potrivit unei ipoteze luate în calcul, infecția ar fi fost luată de la florile care se aflau în cabinetul medicului șef de secție. Directoarea spitalului neagă.
„ - Există posibilitatea ca acea bacterie să fi pornit de la florile care se aflau în biroul șefei secției?
- Acest lucru este puțin forțat, pacienții aceștia stau în terapie intensivă, izolați, fiecare în salonul lui, nu merg in cabinetul medicului șef.”
„Am mers pe secția de ortopedie cu doamna manager să văd acolo anumite lucruri și primul lucru care mi-a atras atenția este că o asistentă avea o bijuterie pe mână. Se știe că din 2012 este lege ca nicio asistentă, nimeni care are contact cu pacientul nu are voie sa aibă pe mână absolut nimic.”, a declarat Emanuel Ungureanu, reprezentant al Comisiei de sănătate Camera Deputaților.
Ministerul Sănătății a aplicat și primele sancțiuni în valoare de peste 70 de mii de lei, iar internările în secția ATI au fost sistate. 9 micuți au fost infectați cu SERRATIA, iar șase dintre ei au murit. Sunt diferențe însă între datele prezentate de spital și cele ajunse la Ministerul Sănătății. Unitatea medicală susține că primul caz a fost înregistrat pe 7 septembrie și raportat pe data de 15. Raportul ajuns la minister arată că îmbolnăvirile au început să apară pe 13 septembrie și raportate abia în data de 19.