MENIU

Ipoteză ȘOCANTĂ a poliției: Accidentul din China soldat cu 21 de morți, provocat INTENȚIONAT de șoferul autobuzului

Ipoteză ȘOCANTĂ: Accidentul din China soldat cu 21 de morți, provocat INTENȚIONAT de șoferul autobuzului

Şoferul autobuzului care şi-a încheiat cursa într-un lac din sud-vestul Chinei, săptămâna trecută, a acţionat deliberat, furios din cauza demolării locuinţei sale, a anunţat poliţia locală, conform AFP, citat de Agerpres.

Tragedia, în care 21 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 15 au fost rănite, s-a petrecut pe data de 7 iulie la Anshun, în provincia săracă Guizhou.

În autobuz se aflau elevi de liceu care dădeau bacalaureatul, ale cărui probe începuseră marţi dimineaţă.

Imagini surprinse de camere de supraveghere şi difuzate de autorităţi arată cum vehiculul îşi schimbă brusc traiectoria, loveşte o barieră de securitate de pe marginea şoselei şi plonjează în lacul artificial.

Ancheta a scos la iveală că şoferul autobuzului, în vârstă de 52 de ani, era "nemulţumit de viaţa sa" şi bulversat de aflarea veştii, chiar în aceeaşi zi, că locuinţa pe care o închiriase urma să fie demolată, a indicat poliţia din Anshun, într-un comunicat difuzat în curusul zilei de ieri pe reţele sociale, mai arată sursa citată.

Mai multe articole despre:
accident rutier china