MENIU

Țipi la o pacientă leșinată, faci un curs de comunicare!

Asistenta care a ţipat la o bătrână în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Piteşti ajunge în faţa comisiei de disciplină. Conducerea unităţii medicale a criticat comportamentul angajatei şi a anunţat că aceasta ar putea fi mutată în altă parte. În urma incidentului, directorul medical se gândeşte să trimită angajaţii spitalului la cursuri de comunicare. 

Asistenta recalcitrantă va ajunge în faţa comisiei de etică miercuri. Conducerea unităţii a explicat că bătrâna care a leşinat fusese deja văzută de cadrele medicale, iar acestea au stabilit că poate să mai aştepte chiar şi două ore până la consultaţie. Femeii îi era rău pentru că nu se adaptase la un tratament nou primit în urmă cu câteva zile.

Asistenta medicală a mai avut astfel de ieşiri, dar până acum nu i-a făcut nimeni reclamaţie.

Spitalul din Piteşti se confruntă cu o criză acută de medici aşa că doctorii sunt nevoiţi să vadă pacienţii pe bandă rulantă. În loc să examineze un bolnav în 20 de minute, cât ar fi normal, doctorii îl vâd în maximum 5. În plus, în zona de aşteptare nici aerul condiţionat nu funcţionează cum trebuie, iar multor oameni li se face rău. 

Directorul medical se gândeşte să trimită toate cadrele medicale la cursuri, ca să înveţe cum să se comporte cu pacienţii.

Mai multe articole despre:
null