Ion Iliescu rămâne internat la Terapie Intensivă. Starea sa de sănătate este uşor ameliorată faţă de ziua precedentă
Ion Iliescu rămâne în continuare internat pe secția de Terapie Intensivă a spitalului SRI. Fostul președinte al României a suferit un stop cardiorespirator, iar medicii spun că starea sa de sănătate este uşor ameliorată faţă de ziua precedentă. Acesta s-a prezentat încă de luni după-amiaza la spitalul militar cu o stare generală alterată din cauza problemelor respiratorii. De 20 de ani, Iliescu are probleme cardiace și a trecut prin mai multe operații. Medicii i-au montat nu mai puțin de 5 stenturi la inimă. Ultima sa apariție publică a fost la audierile din dosarul mineriadei din 2018.
Fostul preşedinte al României, în vârstă de 95 de ani se află sub supravegherea strictă a medicilor de la spitalul SRI unde este internat de aproape două zile pe secția de Terapie Intensivă. Ion Iliescu a suferit un stop cardiorespirator, însă medicii spun că acum starea lui este una stabilă. Acesta s-a prezentat de urgență la spital din cauza un probleme respiratorii, transmit medicii.
Ion Iliescu are probleme cu inima de 20 de ani și a trecut prin mai multe intervenţii chirurgicale. În prezent acesta are 5 stenturi, iar în ultimii ani s-ar fi confruntat cu tot mai multe probleme de sănătate. Potrivit apropiaților, acesta n-ar mai fi ieșit din vila de protocol din 2023.
Ultima apariţie publică a lui Ion Iliescu fost acum 7 ani când a venit la audieri la Parchetul General, în dosarul Revoluției.
În aprilie 2019, la puțin timp după ce a împlinit 89 de ani, fostul președinte a fost operat la inimă. O altă intervenție chirurgicală, tot la inimă, a făcut-o în 2007, la Paris. Potrivit presei, de câțiva ani, ar avea extirpată și vezica biliară.
La vârsta de 80 de ani s-a retras din viața politică, dar a rămas membru de partid și a fost mereu la zi cu ce se întâmplă în stat. Chiar și-a făcut un blog de pe care obișnuia să mai trimită mesaje. Ultimul astfel de mesaj a fost cel din 19 mai, în care l-a felicitat pe Nicuşor Dan.
Ion Iliescu a fost președinte al României între anii 1990 și 1996, și din 2000 până în 2004.