MENIU

Iohannis, atac violent la adresa PSD, în discursul solemn din Plen

Preşedintele Klaus Iohannis a lansat un nou atac violent la adresa PSD, în discursul din plenul Parlamentului, dedicat împlinirii a 15 ani de la aderarea la NATO.  

Şeful statului a atact PSD pentru faptul că a eşuat să se ridice la importanţa acestui moment şi că, în general, anulează multe dintre realizările ultimilor 15 ani. "Lipsa de respect a PSD faţă de Armată a culminat cu decizia de a contesta în instanţă prelungirea mandatului şefului Marelui Stat Major", a fost una dintre acuzele şefului statului.

"Aniversăm în această şedinţă solemnă 15 ani de când România a aderat la cea mai puternica alianţă din istoria omenirii. Din 2004 suntem nu numai intr-un parteneriat loial cu această solidă organizaţie politică militară şi membri respetctabili ai uniunii statelor democratice. Pentru ţara noastră nu a fost deloc uşoară revenirea la democraţie dupa epoca neagră a comunismului. (...) Cu atât mai condamnabile sunt acţiunile actualei majorităţi PSD care prin asaltul fără precedent în ultimii 30 de ani la adresa statului de drept riscă să fragilizeze statulul ţării noastre in Alianţa nord-atlantică şi în UE", a afirmat şeful statului, provocând huiduieli din băncile Puterii şi apauze din cele ale Opoziţiei. 

"Modificarea legilor în folosul unor persoane, demagogia, atacurile la adresa stabilităţii economice şi financiare a României, creşterea inflaţiei şi devalorizarea monedei naţionale, arbitrariul şi lipsa de profesionalism, acestea sunt realele politici ale guvernării PSD. Nu întărirea democrației, nu consolidarea justiției, nu responsabilitate și predictibilitate în economie, nu infrastructură care să garanteze inclusiv siguranța oamenilor, nu acestea sunt politicile PSD. Guvernarea PSD, vă spun acum, care a devenit sinonimă cu incapacitatea administrativă și cu diletantismul, vulnerabilizează România", a mai spus Iohannis.

 

Discursul integral al şefului statului îl puteţi citi AICI.

Mai multe articole despre:
null