MENIU

Iohannis, mesaj către mediul privat: "Chiar dacă prognozele actuale nu indică recuperarea rapidă pe care ne-o dorim, evoluțiile recente ne oferă totuși motive de optimism"

Iohannis, mesaj către mediul privat:

Preşedintele Klaus Iohannis susține, într-un mesaj transmis cu ocazia "Topului Naţional al Firmelor Private din România", că  deși tabloul macroeconomic pentru al doilea trimestru al acestui an "a fost unul negru pentru majoritatea economiilor", iar prognozele actuale nu indică recuperarea rapidă pe care ne-o dorim, "evoluţiile recente ne oferă totuşi motive de optimism". "Voi susţine în continuare o legislaţie raţională şi adoptarea de măsuri responsabile, realiste şi în acord cu principiile economiei de piaţă", se arată în mesajul transmis cu acest prilej de consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu și citatv de Agerpres.

"Producţia industrială a revenit în teritoriu pozitiv, rata inflaţiei a rămas la un nivel moderat, iar economia beneficiază în continuare de stabilitatea cursului valutar. În 2021, rapiditatea redresării economice se va datora facilităţilor pe care Guvernul le-a acordat în această perioada de criză. În acelaşi timp, este de o importanţă esenţială consolidarea cadrului de guvernanţă economică. Voi susţine în continuare o legislaţie raţională şi adoptarea de măsuri responsabile, realiste şi în acord cu principiile economiei de piaţă. În toată această perioadă, împreună cu Guvernul şi prin dialog cu mediul de afaceri, au fost găsite şi puse în aplicare soluţii reale pentru menţinerea locurilor de muncă, asigurarea de capital de lucru şi investiţii. În anii următori, firmele vor avea acces la bani europeni pentru infrastructura de suport în afaceri, stimularea inovaţiei şi a competitivităţii. Acestea sunt aspectele esenţiale pentru creşterea economică durabilă şi pentru calitatea vieţii românilor, nu promisiunile fără acoperire şi lipsite de responsabilitate fiscal-bugetară", se arată în mesajul citat.

Potrivit mesajului, nimeni nu a putut anticipa criza sanitară generată de pandemia de COVID-19 care are implicaţii de amploare asupra economiei. Totuși, în ciuda incertitudinilor, capacitatea de recuperare trebuie să fie pe măsură, printr-un efort conjugat al firmelor şi al statului, spune șeful statului: "Este necesar să folosim criza nu doar ca pe o lecţie, pentru a fi mai bine pregătiţi în viitor, ci şi ca pe oportunitate, pentru schimbarea modelului nostru de dezvoltare, atât în planul administrării afacerilor, cât şi în planul guvernării. Această provocare nu va putea fi depăşită separat, ci doar împreună. Cunosc dificultăţile prin care treceţi ca întreprinzători şi nu mă refer doar la bilanţuri şi cifre de afaceri, ci mai ales la eforturile deosebite de adaptare pentru asigurarea protecţiei sanitare a oamenilor, eforturi pentru care vă felicit".

În contextul problemelor cauzate de această criză sanitară, cercetările arată că doar 30% dintre IMM-uri consideră că mediul de afaceri este unul favorabil, iar marile probleme rămân resursa umană, birocraţia şi situaţia finanţării.

Mai multe articole despre:
iohannis imm