MENIU

Iohannis: "La acest moment nu intenționez să refuz promulgarea legii alocațiilor"

Alocatii pentru copii

Președintele Klaus Iohannis nu intenționează la acest moment să nu promulge legea prin care alocațiile copiilor vor fi dublate, dar a precizat că există o analiză în curs cu privire la sursele de finanțare și sustenabilitatea proiectului. 

Președintele Klaus Iohannis a fost întrebat de jurnalistul Realitatea Plus dacă va promulga sau nu legea prin care alocațile pentru copii urmează să fie majorate substanțial.

"Proiectul de lege a ajuns la mine și termenul limită de promulgare este 18 ianuarie. La acest moment nu intenționez să refuz promulgarea, dar există o analiză în curs, nu am de gând să mă opun acestei promulgări. Guvernul va analiza pentru că sunt sume care nu sunt prinse în buget. Să fim foarte realiști. Prima rectificare de buget se poate face abia la mijlocul anului", a declarat Klaus Iohannis.

Dublarea alocațiilor va avea un impact bugetar de aproximativ șase miliarde de lei în bugetul din 2020, sumă de care Guvernul nu dispune acum, punct de vedere susţinut atât de Ministerul Muncii, cât și de Finanțe.

Liberalii spuneau că nu resping ideea dublării alocaţiilor, dar subliniau că această măsură trebuie să mai aştepte.

Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a declarat la Realitatea Plus că, în cazul în care legea majorării alocațiilor va fi promulgată de Klaus Iohannis, se vor găsi resurse de finanțatr fără a fi introduse taxe noi sau a fi depășit deficitul de 3,6 procente din PIB.

"Alocațiile majorate nu au fost în vigoare când legea bugetului a fost promulgată de președinte. Legea alocațiilor nu este promulgată încă. Parlamentul României a luat multe decizii iresponsabile pe care a trebuit să le reparăm, cum a fost defalcarea TVA. Aș fi vrut mai multă responsabilitate în cazul alocațiilor pentru copii. Nu există nicio sursă de finanțare. Ar fi bine să lași politica la o parte și să introduci o sursă de finanțare. Dacă veneau cu așa ceva în lege, erau responsabili, găseau o soluție, nu doar o chestie populistă pentru titlurile de ziar", a declarat Florin Cîțu.

Klaus Iohannis, primele declarații de presă din 2020. "Salut declarațiile lui Donald Trump"