MENIU

Iohannis ceartă PSD că a chiulit de la consultări: ”Nu au învățat nimic din moțiune!”

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut un discurs la adunarea pe care liberalii din Regiunea 7 Centru (din judeţele Braşov, Alba, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu) au avut-o, la Braşov, vineri.

Iohannis le-a vorbit liberalilor despre succesele obținute împreună și nu a ratat ocazia de a ocărî PSD pentru faptul că nu s-a prezentat la consultări.

“Niciodată în România, 6 formațiuni politice nu au reușit să facă împreunaă un lucrui bun pentru romani. Voi ați condus și veți conduce și în continuare. 

PSD a confirmat că nu a înţeles nimic din evoluţia politică şi din dorinţa românilor, au lipsit de la consultări. Au lipsit nemotivat, adică au chiulit. Acum e nevoie să se instaleze urgent un nou guvern, un guvern pe care l-am numit un guvern de tranziţie, fiindcă indiferent dacă vom avea sau nu anticipate sau alegeri la termen va fi un guvern care va fi în funcţie o perioadă relativ scurtă.

Sunteți partidul cel mai votat și de la voi așteaptă românii soluțiile pentru România modernă, dezvoltată, sigură, care își respectă cetățenii, pe scurt, așteaptă România normală. Au venit și celelalte partide din opoziție la consultări. Împreună cu ei ați reușit să treceți moțiunea și toți au spus că sunt pregătiți să sprijine un guvern liberal sau în jurul PNL. M-am bucurat mult când am constatat un consens între partidele de opoziție și se datorează conducerii PSD”, spus Klaus Iohannis.

Mai multe articole despre:
null