MENIU

Întrevedere la nivel înalt la Casa Albă! Jill Biden o primește, astăzi, pe Olena Zelenska

Jill Biden/ Profimedia

Soţia preşedintelui american Joe Biden, Jill Biden, o primește, în această după-amiază, pe prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, la Casa Albă, potrivit unui comunicat al Aripii de Est, preluat de CNN. Cele două prime-doamen urmează să discute în privat în timpul unei întâlniri bilaterale programate.

Biden şi Zelenska s-au întâlnit pentru prima dată în persoană în luna mai, când Jill Biden a făcut o călătorie în Ucraina. Primele doamne au comunicat, însă, înainte de întâlnirea lor.

În timpul întâlnirii lor de o oră, care s-a desfăşurat cu uşile închise, Zelenska i-a împărtăşit lui Biden preocupările sale pentru sănătatea emoţională a copiilor ucraineni.

Zelenska este programată să ajungă la Casa Albă la ora 13:30, ora Europei Centrale.

Prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, va rosti, miercuri, un discurs în faţa Congresului SUA, a anunţat biroul preşedintelui Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi.