MENIU

Intervenție exemplară. Brăila, gestionată eficient în fața naturii: muncă și decizii asumate

Sursa foto: Facebook

Primarul municipiului Brăila, Dragomir Viorel Marian, merită aprecierea comunității pentru modul prompt și responsabil în care a fost gestionată situația creată de viscol. În condiții de cod portocaliu și rafale puternice, intervenția autorităților s-a făcut cu prioritate și discernământ, pentru a asigura o circulație cât mai aproape de normal. 

Din dispoziția primarului, utilajele au acționat mai întâi pe arterele principale, pentru a garanta funcționarea transportului public și fluidizarea traficului. Ulterior, imediat ce ninsoarea s-a oprit și viscolul s-a mai domolit, s-a intervenit și pe străzile secundare, unde s-a intrat peste tot unde accesul a fost posibil. În prezent, străzile principale sunt „la negru”, iar pe cele secundare s-a lucrat intens.

Au fost momente în care viscolul a fost atât de puternic încât, la mai puțin de 30 de minute după intervenție, zăpada se depunea din nou, dând impresia că utilajele nu ar fi trecut. Cei care au deszăpezit în fața caselor sau a blocurilor știu cât de rapid se refăceau troienele. În astfel de condiții extreme, nicio administrație din lume nu poate interveni simultan, la secundă, pe toate străzile – mai ales pe cele înguste sau blocate de mașini parcate, unde utilajele de mari dimensiuni nu pot pătrunde.

Pe parcursul nopții au fost mobilizați consilieri municipali, directori din Primărie și zeci de angajați ai unor firme private, care au lucrat neîntrerupt pentru a reda orașului funcționalitatea. Primarul s-a aflat permanent pe teren, coordonând intervențiile și asumându-și deciziile necesare.

În fața naturii, doar munca susținută și stabilirea corectă a priorităților fac diferența. Comunitatea brăileană a demonstrat încă o dată solidaritate și înțelegere, iar efortul comun a făcut posibilă depășirea cu bine a unui episod de iarnă severă.

Mai multe articole despre:
braila deszapezire