MENIU

Intervenție dificilă în Munții Apuseni. Pacient cu piciorul amputat, transportat cu o autoșenilată până la ambulanță

Intervenție dificilă în Munții Apuseni. FOTO: ISU Alba

Misiune dificilă în Munții Apuseni. Un pacient cu un picior amputat, ce prezenta o stare generală alterată, a fost transportat, din cauza gerului și a stratului de zăpadă care acoperea drumul accidentat, cu o autoșenilată, de către pompierii militari, până la o ambulanță SMURD.

”Secția de Pompieri Câmpeni a intervenit în localitatea Horea pentru a asigura transportul medical al unui pacient aflat într-o zonă greu accesibilă. Din cauza gerului și a stratului de zăpadă care acoperea drumul accidentat și necurățat pe o distanță de aproximativ trei kilometri, forțele de intervenție au utilizat o autoșenilată (UTV), pentru a sprijini echipajul SMURD”, a transmis, marți, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba.

Potrivit ISU Alba, pacientul, o persoană cu un membru inferior amputat, care prezenta o stare generală alterată, a fost preluat de către salvatori și transportat până la locul unde se afla ambulanța, în vederea transferului către spital.

Autoritățile le recomandă cetățenilor din zonele montane să solicite ajutor prin numărul unic 112 la primele semne de agravare a stării de sănătate, având în vedere că zăpada și temperaturile scăzute pot face dificil accesul autospecialelor de intervenție clasice.

Mai multe articole despre:
autosenilata Muntii Apuseni pacient