MENIU

Inima Reginei Maria, preluată de Casa Regală, va fi depusă la Castelul Pelişor

În urma unui acord încheiat între conducerea Muzeului Naţional de Istorie a României şi Casa Regală, inima reginei Maria va intra în custodia Muzeului Naţional Peleş, urmând să fie depusă chiar în camera din castelul Pelişor în care regina mamă a murit în 1938, informează evz.ro.

Informaţia a fost confirmată, la Constanţa, unde caseta de argint care a purtat inima reginei Maria a fost expusă la bordul fregatei Regina Maria. 

Reprezentantul Muzeului Naţional de Istorie a României, Mihai Bozgan, a declarat, astăzi, la Constanţa, că inima reginei Maria este depusă din 1971 în muzeu, depozitată în condiţii speciale. “În 1940 a fost depusă în biserica de lemn de la Bran, apoi în 1941 a fost dusă în cripta din stânca Măgura Branului, unde a stat până în 1968 când, preluată de comunişti, a intrat în administrarea judeţului Braşov. În 1971 a intrat în patrimoniul Muzeul Naţional de Istorie. Când casetele, de argint şi de aur, au fost predate muzeului ca obiecte de inventar, odată cu aceasta de argint a venit şi inima propriu zisă a reginei” a explicat specialistul.

În 1938 după decesul reginei Maria, trupul i-a fost înmormântat la Curtea de Argeş, iar inima a fost transportată de la Constanţa la reşedinţa din Balcic cu Distrugătorul Regina Maria. În 1940, când România a pierdut Cadrilaterul, inima a fost adusă înapoi în ţară, tot cu Distrugătorul Regina Maria.