MENIU

Ingredientul pe care trebuie să-l pui în oală când gătești fasole uscată - înmoaie boabele imediat

Un cercetător american a explicat cum trebuie consumată de fapt fasolea pentru a ne bucura de toate proprietățile sale. Mai întâi, însă, trebuie s-o fierbem. Și, pentru că uneori durează chiar și 4-5 ore până se înmoaie bobul, îți spunem ce trebuie să pui în apă pentru a se găti mai repede!

Leguminoasele – fasolea, soia, năutul, lintea, mazărea - sunt bogate în minerale însă, potrivit specialistului, organismul nostru asimilează aproximativ jumătate din cantitatea nutrienţilor.

De obicei, gospodinele care fierb leguminoasele uscate repetă mereu aceleași greșeli. În primul rând, fiind legume deshidratate, timpul de fierbere va fi mai lung dacă sunt puse la fiert ca atare. De aceea, este recomandat să o lăsați la înmuiat câteva ore, de preferat peste noapte, la frigider.

O altă greșeală pe care multe persoane o comit este faptul că nu schimbă apa niciodată când fierb fasolele ori la a doua apă o pun rece. Este total greșit, deoarece boabele vor rămâne tari, indiferent de cât au stat la fiert.

Combinaţi apă clocotită cu apă filtrată şi turnaţi peste fasole până acoperiţi complet boabele. Faceţi asta cu o zi înainte de a găti propriu-zis fasolea şi puneţi vasul într-un loc cald.

Când puneți la fiert fasolea, puteți adăuga în apă câte un vârf de linguriță de bicarbonat – 1/4 linguriță la 500 g boabe, iar fasolea chiar se vor fierbe mai repede.

Foarte important: NU puneți sare în apa în care fierbeți fasolea!

Când ați ajuns în punctul de a găti fasolea, nu adăugați roșiile tăiate sau în conservă decât spre final. Aciditatea din roșii împiedică gătirea boabelor.