MENIU

INCREDIBIL! Unde a ascuns un șofer de TIR migranții cu care spera să treacă de vamă (VIDEO)

Șoferul și cei 5 pasageri, dați jos în vamă. Foto/Poliția de Frontieră

Ingeniozitatea traficanților de migranți pare să nu aibă limite. Un șofer de TIR a încercat să intre cu cinci migranți sirieni ascunși deasupra cabinei camionului.

Un șofer în vârstă de 26 de ani, a fost arestat preventiv, după ce a încercat să intre în România cu cinci migranţi sirieni ascunşi deasupra cabinei de TIR, iar autorităţile au stabilit că intenţiona să îi ajute să treacă ilegal frontiera de stat pentru suma de 2.000 de euro.

„La Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, în calitate de şofer al unei autoutilitare de transport păsări, un cetăţean român, în vârstă de 26 de ani. În urma verificărilor efectuate asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au depistat într-un loc special destinat odihnei, deasupra cabinei mijlocului de transport, ascunşi, cinci cetăţeni străini, toţi bărbaţi. La cercetări, poliţiştii au stabilit că persoanele în cauză sunt de naţionalitate siriană, intenţionau să ajungă în Germania, Elveţia şi Austria şi că s-au urcat în mijlocul de transport când se aflau pe teritoriul Bulgariei”, se arată într-un comunicat al ITPF Giurgiu.

La extinderea cercetărilor, autorităţile au stabilit că şoferul intenţiona să îi ajute să treacă ilegal frontiera de stat pentru suma de 2.000 de euro.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru cetăţenii străini, respectiv de trafic de migranţi în formă agravantă pentru conducătorul mijlocului de transport, acesta fiind arestat preventiv pentru o perioadă de 29 de zile.

În baza Acordului de readmisie româno-bulgar, cei cinci cetăţeni de origine siriană au fost predaţi organelor Poliţiei de Frontieră din Republica Bulgaria pentru continuarea cercetărilor. 

Mai multe articole despre:
sofer giurgiu sofer retinut trafic de migranti