MENIU

Incident șocant în trafic, în Cluj - stâlp de lemn, căzut peste un autocar plin cu pasageri: o victimă - FOTO

Stâlp de lemn, căzut peste un autocar plin cu pasageri: o victimă

Un accident a avut loc într-o comună din județul Cluj. Un stâlp din lemn a căzut peste un autocar plin cu pasageri. Incidentul a avut loc în comuna Cuzdrioara. O persoană a fost rănită. 

Stâlpul ar fi căzut peste autocar deoarece caroseria acestuia a agățat firele care treceau peste drum, trăgând și stâlpul.

"La data de 6 septembrie a.c., în jurul orei 15.20, Poliția municipiului Dej a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că, pe raza localității Mănășturel, un stâlp de lemn a căzut peste un mijloc de transport persoane. La fața locului, din primele verificări, a reieșit faptul că un autocar care se întorcea din Franța, cu direcția spre județul Iași, în localitatea Mănășturel, pe DN 17, ar fi agățat cu partea superioară firele de telecomunicații. Ulterior, un stâlp de susținere din lemn de pe partea dreaptă, aferentă direcției de deplasare, a fost smuls din sol, căzând peste partea laterală a autocarului. În urma evenimentului produs nu au fost persoane transportate la spital", a informat poliția. 

Conducătorul autocarului a fost testat alcoolscopic, dar rezultatul a fost negativ.