MENIU

Trei avocaţi reputaţi, despre situaţia DRAMATICĂ din închisorile româneşti şi adevăratele MOTIVE

Starea deplorabilă a închisorilor din România şi cauzele care au dus la această stare de fapt au fost subiectele dezbătute de jurnalistul Octavian Hoandră şi de invitaţii săi, avocaţii Maria Vasii, avocat Aurel Moldovan şi avocat Mihai Drăgan, la Realitatea TV.  

Cei trei invitaţi ai emisiunii Realitatea Românească au căzut de acord în privinţa principalei cauze care a dus la condiţiile demne de Ev Mediu din închisorile româneşti şi la supraaglomerare: avocaţii Maria Vasii, Aurel Moldovan şi Mihai Drăgan consideră că trebuie schimbate legile, dar şi să fie preferate măsuri preventive mai blânde, ca arestul la domiciliu şi controlul judiciar. 

Avocatul Maria Vasii a spus: "Eram nedumerită de ce Tudorel Toader, deşi vine din sistem, nu ia măsuri. Acum am văzut că în pachetul de legi pentru justiţie a avut iniţiative extraordinare, pe care sperăm să le vedem puse în aplicare.

Dl. Marius Vulpe este deschis, astăzi, spre a vorbi despre deficienţele acestui sistem, deşi a avut un rol în înăbuşire însângerată a revoltei deţinuţilor care cereau condiţii mai bune.

În loc să avem o lege clară, care să spună că beneficiază fiecare deţinut după 2012, noi am avut o lege în care se introducea posibilitatea de a-l elimina de la beneficiul legii. Dacă penitenciarul are spaţiul mediu, atunci deţinutul e refuzat. Avem semnale, deşi avem semnale că un deţinut trebuie să beneficieze de şase zile, e o iluzie. E un mod viclean de a pune în practică legea.

Se doreşte ţinerea în penitenciare a deţinuţilor, pentru probabil a fi puse mai multe fonduri la dispoziţie", a mai spus aceasta. 

La rândul său, avocatul Aurel Moldovan consideră că nu ar trebui "pedepsiţi" cei care au încălcat legea înainte de a se pronunţa o hotărâre judecătorească definitivă. "Problema e din '90 încoace, s-au încercat tot felul de soluţii, din păcate până acum fără rezultat. (...)

CE ne-a dat termen de 6 luni pentru a rezolva. E un tratament inuman: sunt gândaci, şobolani, condiţiile sunt teribile.

Aglomerarea vine de la cercetarea penală făcută abuziv de mulţi procurori şi poliţişti. Sunt incarceraţi oameni care ar trebui cercetaţi în libertate. Ar trebui aplicate măsurile preventive mai blânde: control judiciar sau arest la domiciliu", consideră avocatul. 

Mihai Drăgan consideră că "s-au dat legi, întâi, pentru a pedepsi adversarul politic" şi a explicat că, în viziunea sa, "sursa aglomeraţiei din penitenciare - avem un sistem calat de la început: procurorul are scopul de a avea cât mai mulţi inculpaţi şi dintre aceştia cât mai mulţi arestaţi". 

Avocatul Drăgan a mai spus: "Dacă ministrul vrea să reformeze, ar trebui să meargă până la capăt. Justiţia se înfăptuieşte de judecător. E nevoie de o reformă fundamentală în justiţie.

Sunt arestaţi preventiv care sunt mutaţi în penitenciar, în Bucureşti, pentru că nu mai sunt locuri la arestul central.

Care e pericolul pentru ordinea publică al unui funcţionar public urmărit pentru infracţiuni de mită? Nu trebuie pedepsit şi închis înainte de a se lua o decizie judecătorească".