MENIU

ÎNCHISOARE PE VIAȚĂ pentru ucigașul iubitului Oanei Radu! Decizia instanței, luată la 3 ani de la crimă

Închisoare

După aproape 3 ani de procese, bărbatul care l-a incendiat în plină stradă pe fostul iubit al cântăreței Oana Radu, și-a primit sentința finală. Răzvan Drăghici, zis şi "Satana", a fost condamnat la închisoare pe viață și, totodată, va trebui să plătească daune morale familiei îndurerate, în valoare de 700 mii de lei. Alin Șuflea a murit, la spital, la trei săptămâni de la atac. 

Tragedia a avut loc pe 13 august 2019. Alin se afla împreună cu mama sa în fața unui bloc din Craiova când vecinul lui a aruncat asupra lor mai multe cocktail-uri molotov. Femeia a scăpat doar cu leziuni la mâini, însă Alin a suferit arsuri pe 75% din suprafața corpului.

Grav rănit, tânărul a stat trei săptămâni în comă, într-un spital din Bucureşti, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.

Pe 7 septembrie, iubitul cântăreței Oana Radu s-a stins pe patul de spital.

În trecut, agresorul fusese internat la un spital de psihiatrie, însă părinții ar fi reușit să-l externeze cu promisiunea că acesta își va continua tratamentul.

Decizia magistraților a venit ca o ușurare pentru vecinii criminalului, traumatizați încă de atacul petrecut chiar sub ochii lor.

Individul va trebui să plătească și daune morale și materiale familiei îndurerate în valoare de circa 700 mii de lei.