MENIU

Incendiul de la mall-ul din Cluj ar fi fost provocat! 3 tineri, în vizorul poliției - Ce suspiciuni au anchetatorii

Incendiul de la mall-ul din Cluj-Napoca, izbucnit sâmbătă, ar fi fost, de fapt, provocat. Potrivit oamenilor legii, trei tineri sunt supectaţi în acest caz. Suspecţii ar fi aruncat ”un obiect pirotehnic de mici dimensiuni”, mai spun anchetatorii.

”La data de 9 decembrie a.c., în jurul orei 18.50, Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre faptul că la depozitul unui supermarket, din cadrul unui centru comercial situat în Cluj-Napoca, ar fi izbucnit un incendiu. La faţa locului, pompierii din cadrul ISU Cluj au intervenit pentru lichidarea incendiului, stabilind, din primele verificări, că acesta ar fi fost provocat”, a transmis, duminică, IPJ Cluj.

Sursa citată a precizat că poliţiştii au demarat de îndată cercetări.


”Probatoriul administrat până în acest moment, a condus la ipoteza că incendiul ar fi fost provocat de un grup de 3 tineri, care ar fi aruncat un obiect pirotehnic de mici dimensiuni în zona depozitului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul infracţiunii de distrugere, fiind efectuate cercetări pentru identificarea persoanelor bănuite şi tragerea la răspundere a acestora”, a mai transmis sursa citată.

Un puternic incendiu a izbucnit, sâmbătă seară, în curtea interioară a Iulius Mall, clienţii fiind evacuaţi.

Activitatea centrului comercial a fost reliată duminică.

Mai multe articole despre:
mall incendiu mall mall cluj tineri suspecti