MENIU

Incendiu puternic, pe A1. O autoutilitară care transporta instrumente muzicale, mistuită de flăcări

Foto: Realitatea de Giurgiu

Un incendiu puternic a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în zona localității Vânătorii Mici, județul Giurgiu. O autoutilitară care transporta instrumente muzicale a ars în întregime, potrivit realitateadegiurgiu.net.

La fața locului s-au deplasat pompierii cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.

Conducătorul auto și pasagerul care îl însoțea au reușit să iasă la timp din autovehicul și să evacueze bunurile din interior, respectiv echipament și instrumente muzicale.

Din nefericire, în scurt timp, autoutilitara a fost cuprinsă în totalitate de flăcări.

Incendiul ar fi izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit.