MENIU

Incendiu masiv în județul Iași. Arde o hală cu tractoare

Incendiu masiv în județul Iași. FOTO: Arhivă

Un incendiu de proporții a izbucnit, joi seară, în județul Iași. Pompierii intervin pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o hală cu tractoare situată în comuna Ipatele

”În această seară, echipaje din cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Iaşi intervin în localitatea Ipatele pentru lichidarea unui incendiu produs la o hală în care se aflau utilaje agricole (tractoare). La momentul anunţului, nu sunt semnalate victime”, a transmis ISU Iaşi.

La faţa locului acţionează mai multe echipaje, numărul acestora fiind suplimentat treptat.

”Echipajele acţionează pentru limitarea propagării incendiului la structurile învecinate şi pentru protejarea utilajelor rămase în interior”, au precizat pompierii.

Potrivit lor, în sprijin, se va mai deplasa o autospecială de stingere cu apă şi spumă (ASAS) din cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Iaşi, destinată alimentării cu apă a dispozitivului de intervenţie.

Mai multe articole despre:
hala cu tractoare pompieri incendiu