MENIU

Incendiu la Casa Ştiinţei din Râmnicu Vâlcea: Un bărbat şi fetiţa sa în vârstă de 2 ani, evacuaţi de pompieri

Incendiu la Casa Științei din Râmnicu Vâlcea

Un incendiu a izbucnit, miercuri seară, la subsolul Casei Ştiinţei din Râmnicu Vâlcea, iar clădirea, unde mai multe etaje funcţionează în regim de hotel şi unde erau înregistrate 28 de persoane, a fost inundată de fum. Un bărbat şi fetiţa sa, în vârstă de doi ani, au fost evacuaţi de pompieri.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, incendiul a izbucnit la subsolul Casei Ştiinţei Ostroveni, la deşeuri, într-un spaţiu închis. Focul a cuprins circa 300 de metri pătraţi, iar fumul a inundat întreaga clădire, care funcţionează în regim de hotel la etajele 6, 7 şi 8.

Pompierii militari au ajuns cu 7 autospeciale, iar SAJ cu două ambulanţe.

În camerele de cazare erau înregistrate 28 de persoane, iar la nivelul superior funcţionează un dispecerat taxi cu 3 angajaţi.

Conform sursei citate, toate aceste persoane s-au autoevacuat, excepţie făcând un bărbat şi fetiţa lui de doi ani, care au fost evacuaţi de pompieri. Fetiţa a fost preluată de echipajele SAJ pentru investigaţii suplimentare, dar tatăl a refuzat investigarea medicală.

Incendiul a fost stins lichidat, iar pompierii au făcut verificări pentru a vedea dacă există eventuale victime.