MENIU

Incendiu devastator, în Capitală. Arde un depozit de anvelope din Cartierul Giulești. Risc masiv de POLUARE

Incendiu devastator, în Capitală. Arde un depozit de anvelope din Cartierul Giulești. Risc de POLUARE

Incendiu de proporții, la această oră, în Capitală. Un nor de fum se poate observa din aproape toate zonele Bucureștiului așa că se estimează o poluare masivă.

Focul a izbucnit la o clădire părăsită din cartierul Giulești. În interior se află un număr foarte mare de anvelope uzate care pot emana o toxicitate crescută în momentul în care sunt arse.

Patru autospeciale ISU București - Ilfov acționează pentru stingerea incendiului.

Întreaga zonă este plină de resturi menajere.

La fața locului a fost solicitată și prezența reprezentanților de la Garda de Mediu care a anunțat că face măsurători cu un laborator mobil. 

"Urmează Garda de Mediu să înceapă măsurătorile pentru nivelul poluării după stingerea incendiului. La adresa din Strada Carierei 31 - 33, sectorul 1, locul unde are loc incendiul, este o proprietate privată a unei societăți comerciale care se află în insolvență. Administratorul judiciar al acestei societăți comerciale a fost amendat de două ori ca urmare a unor activități comune de control organizate de poliția locală a municipiului București și Garda de Mediu deoarece cetățeni din acea zonă au reclamat că un grup de persoane au transformat acea incintă într-un depozit de gunoaie neautorizat. S-au dat două amenzi în cursul anului 2019, în luna octombrie, când a început să se constituie acest depozit neautorizat, și în luna decembrie. Problema este că valoarea amenzilor este de aproape 1 milion de lei. Faptul că administratorul judiciar nu a înțeles să facă demersurile necesare pentru că este o proprietate privată considerăm că această atitudine trebuie sancționată de acum încolo ca urmare a acestui incident de organele de urmărire penală", a declarat, într-o intervenție la Realitatea PLUS, Aurelian Bădulescu, viceprimarul Capitalei. 

Mai multe articole despre:
incendiu giulesti