MENIU

Încă un diplomat român confirmat COVID la ambasada României de la Minsk

Alertă la Minsk, incă un angajat al Ambasadei României a fost confirmat COVID

 Al doilea caz de COVID la Ambasada României la Minsk a fost confirmat, luni, de Ministerul Afacerilor Externe. Starea celor infectați este bună, informează MAE. 

MAE menționează că, în acest context, activitatea Ambasadei României în Belarus va fi adaptată pentru limitarea expunerii celorlalți membri ai misiunii, fiind întreprinse toate măsurile necesare de distanțare socială şi autoizolare impuse de această situație.

De asemenea, au fost dispuse măsurile care se impun în relația cu autoritățile, respectiv măsuri de protecție pentru restul colectivului misiunii diplomatice și pentru familiile acestora.

MAE mai informează că un angajat al Ambasadei României în India a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus. Și starea de sănătate a acestuia este bună, iar măsurile sunt similare celor aplicate reprezentanței din Belarus.

 

Mai multe articole despre:
minsk ambasada virus covid belarus