MENIU

Încă o arestare în celebrul dosar „Calul Troian” din Constanța: acuzații grave de exploatare a minorilor

DIICOT

Încă un bărbat a fost arestat preventiv în urma acțiunii „Calul Troian”, desfășurată la finalul anului trecut în Constanța, dosar în care alte 35 de persoane sunt cercetate pentru infracțiuni precum camătă, șantaj, spălare de bani, trafic de persoane și proxenetism. Acesta este acuzat că, în perioada 2017–2020, a sprijinit recrutarea și exploatarea sexuală a două victime minore.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa au anunţat, joi, că, în urma acţiunii ”Calul Troian”, desfăşurată la sfârşitul anului trecut, când au fost făcute 76 de percheziţii domiciliare, un bărbat de 40 de ani, cercetat pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi complicitate la trafic de minori, a fost arestat preventiv în cursul zilei de miecuri.


De asemenea, pentru o societate comercială cercetată în cadrul dosarului penal pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor a fost dispusă interdicţia iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice şi interzicerea unor operaţiuni patrimoniale susceptibile de a antrena insolvenţa persoanei juridice.

Poliţiştii au precizat că aceste măsuri au fost luate în cauza intitulată generic ”Calul Troian”, în care sunt cercetate şi alte 35 de persoane (15 aflate în stare de arest preventiv, 3 sub măsura arestului la domiciliu şi 17 sub cea a controlului judiciar). Aceste persoane sunt anchetate pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, camătă, şantaj, spălare a banilor, desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, trafic de persoane, complicitate la trafic de persoane, trafic de minori, complicitate la trafic de minori, viol, influenţarea declaraţiilor, răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei, tulburarea ordinii şi liniştii publice, proxenetism, complicitate la proxenetism, favorizarea făptuitorului.

”Din materialul probator administrat a reieşit că, în anul 2017, bărbatul de 40 de ani (aflat în prezent în executarea unei pedepse cu închisoare în altă cauză) ar fi aderat la gruparea de criminalitate organizată având ca rol asigurarea protecţiei integrităţii fizice a membrilor, iar, în perioada august 2017 – decembrie 2020, l-ar fi ajutat pe un alt bărbat cercetat în cauză să recruteze şi ulterior să exploateze sexual două victime minore.  Astfel, prin acte de constrângere, de violenţă şi manipulare exercitate asupra minorelor, dar şi a rudelor acestora, ar fi menţinut persoanele vătămate în stare de aservire”, au afirmat reprezentanţii IPJ Constanţa.

Ei au adăugat că în perioada decembrie 2023 – noiembrie 2025, societatea comercială cercetată, împreună cu doi administratori anchetaţi de asemenea, ar fi fost folosită ca unealtă în scopul spălării banilor proveniţi din activităţile infracţionale ale grupării de criminalitate organizată.

”Astfel, au fost efectuate mai multe operaţiuni de ascundere şi disimulare a adevăratei naturi, a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor sau a dreptului acestora, a aproximativ 340.000 de lei şi 95.000 de euro, cunoscând că provin din săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, proxenetism, camătă şi şantaj”, a mai transmis sursa citată.

În cadrul operaţiunii ”Calul Troian”, desfăşurată în zilele de 19 noiembrie, 20 noiembrie, 11 decembrie 2025, au fost făcute 76 de percheziţii domicliare.