MENIU

În lupta contra pierderii auzului cercetătorii au făcut un avans considerabil

Oamenii de știință au găsit o soluție prin care ar putea reda auzul persoanelor care și l-au pierdut din cauza înaintării în vârstă. Mai exact, aceștia au găsit o modalitate prin care să regenereze anumite celulele de la nivelul urechii. Cum e posibil?

De vină pentru faptul că abilitatea de a auzi scade odată cu înaintarea în vârstă sunt receptorii senzoriali (cili) care încep să se epuizeze. Astfel, chiar dacă ne naștem cu aproximativ 15.500 de receptorii senzoriali, aceștia nu se regenerează în timp. Drept urmare, sunetele puternice, infecțiile, toxinele și procesul natural al îmbătrânirii ne pot afecta ireversibil.

Însă, o echipă de cercetători de la Universitatea din Rochester, consusă de dr Patricia White, a găsit o modalitate prin care să regenereze aceste celule. Pentru asta, cercetătorii au realizat mai multe experimente pe șoareci, în care au reușit să le regenereze cochilia. Însă, acestă descoperire importantă a fost posibilă prin studierea modului în care păsările își regenerează aceste celule.

„Oamenii sunt singurele vertebrate care nu își pot regenera, în mod natural, aceste celule", a declarat Dr Jingyuan Zhang, de la Universitatea din Rochester și co-autorul studiului. „În cazul păsărilor, o familie de receptori numită factorul de creștere epidermal (EGF) activează celulele de suport. La mamifere, acest semnal este blocat, deci echipa a trebuit să vină cu o modalitate de activare temporară".

În acest sens, echipa de cercetători s-a folosit trei metode care s-au axat, în special, pe un receptor specific numit ERBB2, găsit în celulele de sprijin din interiorul cochiliei. Primul experiment a folosit două medicamente pentru a activa receptorul. Al doilea a folosit șoareci modificați genetic care au produs ERBB2, iar cel de-al treilea experiment a utilizat un virus special proiectat care viza receptorii respectivi.

„Procesul de reparare a auzului este o problemă complexă și necesită o serie de evenimente celulare. Trebuie să regenerezi celulele părului senzorial, iar aceste celule trebuie să funcționeze corect și să se conecteze la rețeaua necesară de neuroni", a explicat Dr. White. „Această cercetare demonstrează o cale de semnalizare care poate fi activată prin diferite metode și ar putea reprezenta o nouă abordare a regenerării cohleare și, în final, refacerea auzului."

Sursa

Mai multe articole despre:
tratament ureche pierderea auzului