MENIU

În Capitala Culturală Europeană au loc Zilele Filmului Spaniol

Cinefilii sunt invitaţi, încă de miercuri, în Capitala Culturală Europeană, la Zilele Filmului Spaniol. Timp de o săptămână, zilnic, la cinematograful Arta din Sibiu sunt proiectate lungmetraje spaniole, unele de artă, altele comerciale.

Peliculele surprind viaţa cotidiană din Spania şi probleme sociale, precum imigraţia cu care se confruntă ţara.

Festivalul Zilele Filmului Spaniol la Sibiu a fost deschis de un lungmetraj despre lumea fascinantă a muzicii din peninsula iberică.

"Camarón", o producţie din anul 2005, spune povestea unui geniu al muzicii flamenco: Camarón de la Isla, mare cantautor spaniol, născut în 1950.

Zilele filmului spaniol au adus la Sibiu şi filme cu mare succes la public. Una dintre acestea a fost "Los Tarantos", film nominalizat la sfârşitul anilor 60 la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin. Cele mai savurate lungmetraje au fost cele de dragoste.

La filmul "Un suflet de ţigancă" nu au lipsit lacrimile şi nici aplauzele.

Cei care nu au ajuns încă la cinematograful Arta din Sibiu, mai au timp până miercuri, când va avea loc ultima proiecţie a unui lungmetraj spaniol.
Mai multe articole despre:
film cultură Sibiu artă spaniol