MENIU

Imunitatea de turmă COVID-19, ATINSĂ într-o cunoscută capitală asiatică! Cine a făcut anunțul

Imunitatea de turmă COVID-19, ATINSĂ într-o cunoscută capitală asiatică! Cine a făcut anunțul

Imunitatea colectivă a fost atinsă într-o cunoscută capitală din Asia! Anunțul a fost făcut de oficialii din Jakarta. Epidemiologii indonezieni susțin însă că în capitala Indoneziei nu s-a atins acest nivel, mai ales că au trecut doar cîteva săptămâni de la primele cazuri de infectare cu noua tulpină Delta, mai contagioasă. 

Autorităţile din Jakarta au anunţat că în metropolă a fost atinsă imunitatea colectivă la COVID-19. Asta după ce în ultima lună, în iulie, capitala indoneziană a fost devastată după explozia îmbolnăvirilor și după umplerea până la refuz a spitalelor, a secțiilor de terapie Intensivă. Pe fondul lipsei locurilor libere în spitale și a oxigenului, foarte mulți oameni au murit acasă, în timp ce rata de vaccinare anti-COVID-19 a crescut, scrie The Guardian.

Astfel că cel mai mare nivel zilnic atins a fost de 14.600 de infectări, pe 12 iulie. Cu o zi în urmă, pe 22 august, numărul infectărilor zilnice ajunsese la 12.408 iar decesele la 1.030, bilanțul total de la începutul pandemiei apropiindu-se de 4 milioane la nivelul întregii Indonezii, dintre care muritseră peste 126.300 de oameni. 

“Jakarta a intrat în zona verde și a atins imunitatea colectivă”, a declarat Ahmad Rizia Patria,adjunctul guvernatorului, duminică, în fața presei.

Afirmația oficialului nu pare susținută și de datele oficiale. La nivel național, doar 11% din populație a fost complet vaccinată, cu întreaga schemă prima doză și rapel, de când s-a început campania de vaccinare în Indonezia.

Oficialul a fost combătut de epidemiologul Pandu Riono, care îl acuză că a înțeles greșit noțiunea de imunitate colectivă, „de turmă”.

Acesta a declarat: „Chiar dacă atingem 100% ca acoperire vaccinală, nivelul de imunitate va fi sub 80%” și a adăugat că eficiența vaccinurilor folosite în Indonezia este de doar aproximativ 55%.

Locuitorii capitalei indoneziene, care sunt în număr total de peste 10 milioane, au fost vaccinați, în special, ca și restul indonezienilor, cu serul chinezesc Sinovac și cu cele de la AstraZeneca şi Sinopharm.