Impact violent între o autobasculantă și un autocamion, pe DN13, în județul Mureș: o persoană a murit
Accident mortal, vineri dimineață, pe DN13, în județul Mureș.
O persoană a murit după ce o autobasculantă şi un autocamion care transporta colete de curierat s-au ciocnit, pe DN13, la ieşirea din localitatea Bălăuşeri spre municipiul Sighişoara. Victima este şoferul autocamionului, care a fost găsit încarcerat şi inconştient, după ce vehiculul a ieşit în afara părţii carosabile şi s-a răsturnat.
”Echipajele de intervenţie au acţionat prompt pentru extragerea victimei şi au iniţiat manevrele de resuscitare. Din nefericire, în ciuda eforturilor susţinute ale echipajelor medicale, bărbatul nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decedat de medicul de la faţa locului”, au transmis reprezentanții ISU Mureş.
La faţa locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu Mureş, cu două autospeciale de intervenţie, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD.
La fața locului au fost, de asemenea, trimiși şi pompierii voluntari din cadrul SVSU Bălăuşeri, precum şi un echipaj medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Mureş de terapie intensivă mobilă. Şoferul autobasculantei, aflat în cod verde medical, a fost evaluat de echipajul SMURD.
Pe durata intervenţiei, circulaţia rutieră a fost blocată pe ambele sensuri de mers, iar pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire a incendiilor, existând scurgeri de combustibil pe carosabil.