MENIU

Imagini APOCALIPTICE. VALURI DE ZECE METRI pe coastele britanice

Furtunile au provocat inundaţii pe coastele Angliei
<p>VALURI DISTRUGĂTOARE</p>

Furtunile continuă să provoace haos şi pe coastele britanice. Vântul a antrenat valuri cum nu s-au mai văzut de aproape 20 de ani. Digurile şi falezele au fost măcinate de apă, iar viiturile au inundat străzile localităţilor de pe litoral.

Pe coastele vestice şi sud-vestice ale Angliei parcă s-a dezlănţuit potopul. Nivelul apei a crescut vertiginos în doar două zile, iar valurile formate din cauza vântului puternic au atins şi 10 metri înălţime.

Nivelul apei este foarte ridicat, apa este luată de vânt şi purtată dincolo de dig. Degeaba i-au avertizat autorităţile, britanicii nu şi-au putut stăpâni curiozitatea şi au vrut să vadă cât mai de aproape furtuna de pe mare.

Unii au fost udaţi din cap până în picioare, alţii mai că au fost smulşi de pe diguri de curenţi. Meteorologii au transmis că ploile vor continua, iar riscul de inundaţii se menţine.

Mai multe articole despre:
Marea Britanie valuri zece metri