Ilie Bolojan a semnat legile care permit doborârea dronelor care intră pe teritoriul țării și derularea de operațiuni militare
În ultimele zile ale mandatului, președintele interimar Ilie Bolojan a semnat 2 proiecte de lege prin care Armata primește permisiunea de a doborî dronele care intră pe teritoriul României. De asemenea, a fost promulgată legea care se referă la ”desfășurarea pe timp de pace a misiunilor și operațiilor militare pe teritoriul statului român”.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele interimar a semnat luni, decretul pentru promulgarea Legii privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului român şi decretul pentru promulgarea Legii privind controlul utilizării spaţiului aerian naţional.
Cele două proiecte legislative au fost contestate la CCR de către formațiunile AUR, POT şi SOS România, dar contestațiile au fost respinse.
Până nu se modifică legea, Armata nu are posibilitatea legală să folosească armamentul din dotare pe timp de pace, în afara obiectivelor militare sau a terenurilor de instrucție.
Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare măsuri pentru controlul utilizării spaţiului aerian naţional, stabilind autorităţile şi instituţiile care au competenţe în luarea măsurilor de prevenire şi contracarare a utilizării spaţiului aerian naţional de către aeronave, sisteme de aeronave fără pilot la bord şi alte vehicule aeriene.