MENIU

Ies la iveală noi ORORI ale armatei lui Putin! 25 de femei și fete, violate de soldații ruși, la Buchea. Victimele aveau între 14 și 24 de ani

Război Ucraina

Crimele odioase împotriva civililor din Buchea au făcut înconjurul plantei. Până în prezent au fost raportate 340 de cadavre găsite pe străzi și în gropile comune din oraș, iar numărul lor poate crește oricând, căutările fiind în plină desfășurare. Ororile armatei lui Putin nu se opresc, însă, aici. 25 de femei și fete au spus că au fost violate de soldații ruși în Bucha, potivit autorităților ucraine, relatează BBC.

Afirmația îi aparține Liudmilei Denisova, comisarul pentru drepturile omului din Parlamentul de la Kiev, care a precizat că la linia telefonică pentru asistență acordată victimelor au fost înregistrate până acum cel puțin 25 de plângeri care vizează violarea femeilor și fetelor cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani de către soldații ruși, potrivit HotNews.ro.

"Cu totul, sunt 25 de femei între 14 și 24 de ani care au fost violate de soldați ruși. Acest lucru s-a întâmplat vreme de o lună. Vom continua să documentăm aceste terbile crime și fiecare criminal va fi pedepsit”, a afirmat oficialul de la Kiev.

Până în prezent, Rusia a negat orice atrocități comise de trupele sale în Bucha și spun că totul ar fi "orchestrat" de ucrineni.