MENIU

HP concediază încă 5.000 de angajaţi

<p>HP </p>

Compania americană Hewlett-Packard (HP) va disponibiliza încă 5.000 de angajaţi, în condiţiile în care, luni, a făcut public planul de scindare a grupului în două entităţi diferite, urcând numărul total al concedierilor din programul început în urmă cu trei ani la 55.000, potrivit Mediafax.

Noile disponibilizări reprezintă o parte a programului de restructurare iniţiat sub comanda CEO-ului Meg Whitman, care e preluat conducerea HP în 2011.

În prezent, compania are aproximativ 300.000 de angajaţi în întreaga lume.

Anunţul despre noile concedieri a fost făcut de Whitman, în contextul în care grupul urmează să se separe în două companii diferite până în septembrie 2015.
Citeşte şi: Compania americană HP se separă în două entităţi diferite până în octombrie 2015

Astfel, compania care va prelua operaţiunile actualei divizii de hardware şi servicii pentru companii va fi condusă de CEO-ul HP, Meg Whitman, care va deţine şi funcţia de preşedinte a afacerii cu imprimante şi calculatoare, se arată în comunicatul citat de Bloomberg.

În schimb, în fruntea companiei rezultate din desprinderea diviziei de calculatoare personale şi imprimante se va afla Dion Weisler, unul dintre vicepreşedinţii HP, care conducea această unitate a actualului HP.

Din 2011, de când Whitman a preluat conducerea companiei, HP a lansat produse noi şi a făcut concedieri, pentru a reduce costurile.

HP nu a mai ţinut pasul cu competitorii săi, întrucât clienţii s-au orientat către smartphone-uri şi tablete, iar anul trecut şi-a pierdut poziţia de lider pe piaţa calculatoarelor personale, Lenovo devenind cel mai mare producător de astfel de echipamente.

Mai multe articole despre:
angajaţi HP Inca concediază 5.000