Hidroelectrica a anulat numirea noului director general cu o zi înainte de termenul PNRR. România va pierde sute de milioane de euro
Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica a decis anularea procesului de numire a unui nou director general, după ce niciun candidat nu a îndeplinit pe deplin cerințele postului, chiar dacă Mihai Aniței, care a fost mai mulți ani director general al combinatului Azomureș și Country Manager al grupului elvețian Ameropa, cu operațiuni în zeci de țări, obținuse cel mai mare punctaj.
Pe locul doi s-a clasat Radu-Ioan Constantin, angajat al companiei din 2008, pe funcții de conducere în zona de furnizare, a primit același verdict.
Verdictul oferit de Consiliul de Supreveghere al Hidroelectrica pentru primii doi clasați: „nu se aliniază pe deplin cerințelor asociate funcției de CEO în acest moment”. Procedura va fi reluată imediat, dar termenul Comisiei Europene expiră vineri, 28 noiembrie 2025.
De asemenea, săptămâna trecută a fost anulată și numirea unui director financiar.
Până la finalizarea noii selecții, Bogdan Badea rămâne interimar la conducerea Hidroelectrica, deși numele său apare în investigația Recorder despre furnizarea de energie gratuită în valoare de circa 2 milioane de euro către instituții religioase și firme cu conexiuni politice.
Jalonul 121: 228 milioane euro în joc pentru 13 companii energetice
Numirile transparente la companii precum Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz sau Complexul Energetic Oltenia fac parte din Jalonul 121 al PNRR, blocat din cauza neregulilor anterioare constatate de Comisia Europeană.
România riscă pierderi definitive calculate pe fiecare post neocupat, ministrul Ivan estimând salvarea a cel puțin 90% din suma de 228 milioane euro. Procesul la Hidroelectrica a început cu întârziere, după revocări și demisii din martie și septembrie 2025.
Ministrul Energiei a anunțat controale stricte la Hidroelectrica, după scandalul furnizării de energie nefacturată
Astăzi, ministrul Energiei a ieșit public pentru a anunța că a trimis Corpul de Control la Hidroelectrica, după ce au fost dezvăluite în spațiul public detalii despre furnizarea de energie electrică nefacturată unor firme controlate de politicieni și entități religioase.
Ivan a convocat imediat Corpul de Control al Ministerului și va semna ordinul de verificare în urma ședinței de guvern, subliniind că nu va accepta astfel de practici indiferent cine sunt vinovații.
„Am convocat Corpul de Control al Ministrului. Urmează să înceapă astăzi o anchetă și urmează să semnez ordinul imediat după ce termin ședința de guvern la care o să mă deplasez după această conferință de presă. Nu mai accept. Nici nu mă interesează cine sunt acei oameni, nici cei care au dat, nici cei care au luat energie fără să fie facturată”, declară Bogdan Ivan în cadrul unei conferințe de presă desfășurate joi.