MENIU

Guvernul schimbă macazul: 10.000 de ceferiști vor fi TRIMIŞI ACASĂ

Concedieri la CFR

Mii de angajați din industria feroviară ar putea să își piardă locul de muncă odată ce măsurile privind închiderea unor linii de cale ferată vor fi aplicate. În plus, vor apărea tot felul de costuri neprevăzute.

Tocmai pentru că funcționa foarte bine înainte de 1990, calea ferată nu a fost văzută ca o prioritate timp de aproape 25 de ani. Nu s-au făcut investiții importante și nici nu s-au luat în calcul proiecte care să mute România în rândul țărilor europene cu o infrastructură feroviară modernă, scrie Capital.ro.

Așa s-a ajuns astăzi la o situație extremă, în care se pune problema ca circa 40% din calea ferată să dispară. În termeni oficiali, este vorba despre un memorandum privind „măsuri pentru eficientizarea sectorului de transport feroviar al României".

Documentul, redactat de ECOM ca o „necesitate" pentru aprobarea Master Planului General de Transport, a fost aprobat de Guvern. Teoretic, rețeaua națională de cale ferată va fi redusă  la aproximativ 6.200 km (n.r. – 10.000 km de linie desfășurată, față de 20.000 km câți sunt în prezent).

„Costuri colaterale"

Cu alte cuvinte, 4.000 km de rețea sunt destinați închiderii. Potrivit reprezentanților din industria feroviară, dacă dacă acești 4.000 km se vând la fier vechi cu un 1 leu/kg, statul nu va obține mai mult de 600 mil. lei. Numai că lucrurile nu sunt așa de simple cum par la prima vedere.

„Întrebarea este cât va costa procedura de dezmembrare a liniilor, scoaterea din inventar, trasportul lor, poluarea din acele zone, șomajul generat și altele. Vom vedea dacă banii din fier vechi balansează, într-un fel, aceste costuri", spune Ștefan Roșeanu, consultant pe segmentul de transport feroviar la Bruxelles. Altfel spus, sunt „costuri colaterale", care nu se văd acum.

Cel mai grav este că mii de oameni din industria feroviară ar putea să își piardă locurile de muncă, în urma aplicării acestor măsuri.

„De la CFR SA probabil că vor pleca 6.000 – 7.000 de oameni, iar de la CFR Călători, câteva sute. La aceștia se adaugă operatorii de marfă și cei privați, care vor întâmpina probleme, la rândul lor și, cel mai probabil, vor re­curge la disponibilizări. Grosso modo, din sistemul feroviar ar putea pleca 10.000 de oameni", punctează Ștefan Roșeanu.

Și de aici pornesc o serie de alte costuri pentru statul român, inclusiv salariile compensatorii pentru disponibilizați. Surse din Ministerul Transporturilor susțin afirmațiile lui Roșeanu, fără a face referire, însă, la un număr anume de angajați care vor pleca în momentul în care aceste măsuri se vor pune în aplicare. „Este clar că vor fi afectați, în mod direct, angajații. Totuși, este prematur să facem calcule acum", spun sursele.

Mai multe articole despre:
CFR disponibilizări concedieri