MENIU

Guvernul a reparat alte "defecțiuni" din revoluția fiscală. "Măsuri tranzitorii" pentru mămici

Viorica Dancila

Guvernul Dăncilă a adoptat joi o nouă Ordonanță de urgență prin care a reparat scăderile de venituri în cazul mămicilor și în cazul concediilor medicale.

De când a preluat guvernarea, cabinetul Dăncilă nu face decât să corecteze efectele ”revoluției fiscale” , gândite de condamnatul Darius Vâlcov, pe care premierul Dăncilă a spus că nu-l demite din postul de consilier de stat la guvern, în ciuda condamnării sale în primă instanță.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat la începutul şedinţei de Guvern de joi că noua ordonanţă corectează problemele legate de indemnizaţiile pentru mame şi concediile medicale.

"Trecând la ordinea de zi de astăzi, o primă ordonanţă de urgenţă este cea referitoare la concediile medicale. Vom aproba astăzi o ordonanţă de urgenţă care cuprinde măsuri pentru menţinerea drepturilor şi indemnizaţiilor asiguraţilor în sistemul public de sănătate. Măsurile sunt tranzitorii şi se aplică până la 30 iunie 2018, pentru persoanele asigurate care se află în concediul medical sau care urmează să intre în concediu medical în această perioadă. Profit de această ocazie să reiterez o dorinţă de a exista o discuţie între ministrul finanţelor, ministrul justiţiei şi bineînţeles, ministrul muncii, pentru a putea prelungi această perioadă tranzitorie pentru mămici. Eu cred că este un lucru important şi cred că mămicile din România ar fi bucuroase dacă am putea realiza acest lucru. Persoanele care beneficiază de concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obişnuite sau de accidente în afara muncii, concedii medicale şi cele pentru îngrijirea copilului - am menţionat despre dată - vor beneficia de aceleaşi drepturi şi de acelaşi nivel al indemnizaţiei ca cele aflate în plată până la 1 ianuarie 2018. Practic, în cazul în care transferul sarcinii fiscale duce la diminuarea indemnizaţiei se plafonează contribuţiile de asigurări sociale datorate, astfel încât să se menţină indemnizaţiile la nivelul aflat de plată înainte de 1 ianuarie 2018", a declarat premierul Dăncilă.

Premierul a recunoscut că au existat unele probleme, care au fost, însă, reglate de ordonanţe. Dăncilă a mai anunţat că în următoarea şedinţă de guvern va fi adoptată o nouă ordonanţă, care să regleze indemnizaţiile mamelor şi "defecţiunile" din legea privind concediile medicale.

„În următoarea şedinţă vom avea încă o ordonanţă să reglăm pentru mămici, pentru concediile medicale, acolo unde avem deficienţe", a declarat Dăncilă.

Zeci de persoane au participat, duminică, la un protest în faţa Guvernului, nemulţumite de scăderea indemnizaţiilor de concediu medical, inclusiv prenatal. Oamenii au arătat cartonaşe roşii guvernanţilor. Protestul a debutat la prânz, iar mobilizarea s-a făcut pe reţelele de socializare.

Indemnizaţiile au fost reduse întrucât s-a modificat baza de calcul, ca urmare a majorării salariului minim. Astfel, în decembrie 2017, contribuţia CAS era plafonată la suma de 115 lei (calculata ca 10,5% x 35% x salariu mediu brut pe tara). În decembrie, salariul mediu brut pe ţară era de 3.131 de lei.

Mai multe articole despre:
şedinţă de guvern